Principalele declaraţii:

 

Pe 27 august debutează campania electorală. Este pentru prima dată când scrutinul şi campania se vor desfăşura în condiţii speciale din cauza Covid. Obiectivul este de a organiza alegerile în deplină siguranţă. Acest lucru este posibil dacă vom respecta un set de măsuri şi reguli. Există precedente, sunt ţări care au organizat alegeri, fără ca acest lucru să fi avut un impact asupra numărului de infectări.

Un scenariu cu risc zero nu există, dar riscul poate fi redus la un minim prin respectarea măsurilor. Am solicitat guvernului să desfăşoare o campanie de informare cu privire la aceste proceduri, astfel încât toată lumea să ştie ce este permis şi ce nu.

Fac apel la responsabilitate şi aici mă adresez candidaţilor şi echipelor de campanie: Respectaţi toate regulile! Orice încălcare a normelor va trebui drastic sancţionată. Alegeri în absenţa unei campanii nu pot fi concepute.

Este dăunător pentru democraţie să amâni pe termen nedefinit alegerile. Democraţia nu poate fi pusă între paranteze. Alegerile sunt fundamentul democraţiei. Alegerile locale în România au fost deja amânate. Acum ştim care sunt măsurile care limitează răspândirea coronavirusului, de aceea putem avea un proces corect, care să se desfăşoare în siguranţă.

Dragi români este important ca voi să decideţi cine va conduce comunitatea în care trăiţi pentru următorii patru ani. Să-i alegeţi în cunoştinţă de cauză pe cei care vă inspiră încredere. În încheiere, este esenţial să facem tot ce tine de noi ca democraţia să fie protejată în această perioadă dificilă.

Î: Reprezentanţii Horeca au solicitat deschiderea restaurantelor de la 1 septembrie. Cum apreciaţi deschiderea teatrelor şi cinematografelor?

 

R: Este important ca activitatea să se reia în condiţii de siguranţă. Teatrele şi cinematografele se vor putea deschide probabil cu 1 septembrie, în condiţii speciale. Este important ca acolo unde condiţiile permit să se reia actul de cultură. Ce am fi fără cultură. Al doilea sector, Horeca, cred că este normal să se reia activitatea acolo unde se poate. Vremea se răceşte, terasele se vor închide. Consider că după 1 septembrie, restaurantele se vor putea deschide. În esenţă se vor putea deschide, dar numai acolo unde este sigur. Chestiunile tehnice vor fi stabilite în comisia specialiştilor.

 

Î: În contextul redeschiderii şcolilor şi restaurantelor, dacă veţi merge la restaurant, dacă aţi fost în zone turistice. Ce o sfătuiţi pe soţia dumneavoastră când va merge la catedră?

 

R: Concediu nu am avut, nu am fost în locaţii publice. Dar cred că e bine ca oamenii să meargă în concediu, dar în condiţii de siguranţă. Soţia mea va merge evident la şcoală în 14 septembrie şi va respecta, evident, toate măsurile de siguranţă.

 

Î: Marcel Ciolacu a anunţat că pe 31 august va fi votată moţiunea. Vă întreb dacă personal veţi negocia cu liderii de partid, ca să nu treacă?

 

R: Este o moţiune cam în bătaie de joc şi da, îmi doresc să nu treacă această moţiune. Ce rost are o moţiune, când vor avea loc alegeri în trei luni? Nu cred că PSD doreşte guvernarea, ci doar vrea să arunce ţara în aer. Această moţiune este total neavenită.

 

Î: Având în vedere imaginile cu membrii ai poliţie la întâlniri cu membrii clanului Duduianu, aveţi de gând să cereţi demisia ministrului de Interne?

 

R: Cred că aceste chestiuni pot fi explicate cel mai bine de cei în cauză şi cred că atunci se vor lămuri lucrurile şi în spaţiul public.

 

Î: V-aţi exprimat încrederea în Justiţie. Cum apreciaţi evoluţia Dosarului 10 August care a stat la DIICOT un an fără să fie lucrat?

 

R: Eu pot să reafirm că am încrederea că Justiţia îşi va face treaba. Am fost nemulţumit că acele mari dosare au rămas mari restanţe. Sunt în continuare de părere că se va lucra şi se va recupera. Legile Justiţiei au fost ciuntite de PSD, care a încercat să pună mâna pe Justiţie. Dar acele legi nu au fost corectate şi am venit cu solicitarea către Guvern să repare acele legi, să iniţieze un proiect de lege. Am mari speranţe că în această toamnă vom aveam proiectele de lege care să repare legile justiţiei şi care să redea şi demnitate şi posibilitate şi judecătorilor şi procurorilor, inclusiv în aceste dosare care sunt restante.

 

Î: Aţi subliniat că alegerile locale vor avea loc în condiţii speciale. Acum 4 ani prezenţa a fost de sub 50%. Sunteţi îngrijorat că aceste condi’ii speciale vor afecta şi mai mult  prezenţa la vot?

 

R: Eu mi-aş fi dorit să avem alegeri în două tururi, dar sondajele nu indică o scădere a intenţiei de a se prezenta la vot. Nu am văzut niciun sondaj în care ar apărea vreun indiciu că lumea nu vrea să meargă la vot.

 

Î:Mai mult specialişti susţin că redeschiderea şcolilor şi restaurantelor va înrăutăţi situaţia. Aţi luat în calcul o revenire la starea de urgenţă?

 

Deocamdată aceste calcule şi grafice nu s-au adeverit. Avem o creştere liniară şi putem spune că lucrurile sunt cât de cât sub control. Probabil nu vom avea creşteri importante la numărul de înfectării şi atunci lucrurile se vor putea desfăşura, cu respectarea unor norme specifice şi în teatre, şi în restaureante şi, evident, în şcoli.

 

Î: Aţi spus că nu susţineţi traseismul politic. De ce susţineti un guvern care face racolări?

 

În ultima vreme majoritatea articolelor despre traseism acuză PNL, dar “patentul pentru traseism” este la PSD, care în 2014 a legiferat prin OUG traseismul politic. Mi se pare că aceste lucruri trebuie să ni le reamintim, dar asta nu înseamnă că sunt de acord cu traseismul. Nu mi-am schimbat opinia. Au existat încercări de a opri traseismul prin lege. Traseismul este o boală gravă a politicii româneşti şi, cu cât mai repede terminăm cu ea, cu atât mai bine. Or terminatul ţine de alegător.

 

Î: Ar trebui modificată Constituţia astfel încât preşedintele să fie membru de partid?

 

După părerea mea nu prea contează, important este cum acţionează. Eu m-am străduit să acţionez pentru România şi pentru români.

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro