Imunitatea parlamentarilor ar trebui eliminată cu totul, a spus, la Digi24, procurorul-şef al DNA. Invitată la Jurnalul de seară, Laura Codruţa Kovesi a declarat că nu este normal ca un vot politic să se substituie justiţiei. Şefa DNA i-a criticat, astfel, pe parlamentari pentru că fac scut în jurul colegilor care au probleme cu legea, blocând actul de justiţie. În plus, acuză Laura Codruţa Kovesi, astfel se creează discriminări faţă de restul populaţiei.
„Să fie eliminată complet. Nu e normal ca un vot al unor politicieni să blocheze justiţia sau să se substituie justiţiei”, a spus ea, în condiţiile în care Senatul a respins cererea de arestare preventivă a lui Dan Şova, deşi majoritatea senatorilor prezenţi votaseră în favoarea solicitării DNA. A fost invocat însă regulamentul Senatului, care prevedea că decizia se ia cu majoritate absolută. Între timp, regulamentul a fost pus în acord cu Constituţia, astfel încât viitoarele decizii privind solicitările DNA vor fi luate în baza votului senatorilor prezenţi.
„Orice cerere de arestare pe care procurorii o fac este supusă controlului judecătoresc (...) Dacă vorbim de solicitări de arestare preventivă, atunci avem un tratament preferenţial în favoarea parlamentarilor. Un cetăţean care nu e parlamentar şi care comite acelaşi gen de faptă poate fi arestat oricând. Un parlamentar poate comite orice faptă de corupţie pentru că Parlamentul poate proteja şi nu votează arestarea preventivă. Este o aplicare preferenţială a legii”, a spus procurorul-şef al DNA.