Medicii de familie şi unităţile sanitare vor avea obligaţia de a deschide, din iunie, un dosar electronic pentru fiecare pacient, în care să fie trecut istoricul medical al acestuia, util la urgenţe. Cei care refuză să folosească dosarul vor putea primi sancţiuni, de la avertisment până la amenzi, informează Mediafax.
Dosarul electronic este obligatoriu din 1 iunie, prin noul Contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale, pentru toţi furnizorii de servicii medicale.
Acesta este folosit din aprilie, în perioada de verificare a sistemului, de către unii medici de familie şi de către spitale, într-o lună de utilizare fiind iniţiate 300.000 de dosare.
Din 1 iunie, fiecare român, indiferent dacă este asigurat sau nu, va avea un astfel de dosar electronic.
Iniţializarea dosarului se face cu ocazia unui prim consult. Dosarul electronic de sănătate va conţine toate informaţiile medicale care, în mod normal, sunt în fişele de observaţie, foile de observaţie şi registrele de consultaţii ale pacienţilor.
Foarte importante sunt informaţiile din istoricul medical al pacientului utile în situaţii de urgenţă şi considerate a fi vitale: alergii, grupa de sânge, boli cronice, proteze, dispozitive, internări şi ultimele prescripţii, ultimele două introduse la cererea medicilor.
La dosarul electronic au acces proprietarii datelor, adică pacienţii şi medicii curanţi. Accesul la dosarul electronic de sănătate se poate face fără acceptul pacientului doar într-o singură zonă, cea de urgenţă, iar restul, numai cu acordul acestuia.
"Punctul zero" al dosarului electronic de sănătate a fost în 20 aprilie, când a început iniţializarea datelor în sistem electronic. Acest proces se face printr-o consultaţie, indiferent dacă aceasta se face la medicul de familie, în ambulator sau la spital. Din acel moment, toate datele existente în sistemul Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), respectiv internările, reţetele şi analizele, sunt adunate în dosarul pacientului.
Matricea de securitate este proprietatea pacientului. Aceasta va fi dată pacientului de către orice medic, inclusiv de spital, ambulator sau de familie.
Pacientul poate să vadă cine i-a accesat dosarul, ora, ziua şi IP-ul calculatorului de pe care s-a făcut acest lucru.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, declara recent că fraudarea în sistemul sanitar nu va mai fi posibilă atunci când se vor folosi dosarul electronic al pacientului şi cardul naţional de sănătate.
Dosarul electronic de sănătate al pacientului, obligatoriu din iunie
1 iunie 2014
(135 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Calendarul Evaluării Naţionale din 2016
(20 septembrie 2015)
265 vizualizări
Autostopul – Ce spune legea despre deplasarea cu maşini de ocazie
(30 iulie 2019)
88 vizualizări
METEO: Cum va fi vremea în această săptămână
(5 decembrie 2016)
587 vizualizări
Artiştii, sportivii şi academicienii primesc din nou drepturile suspendate în 2009
(22 septembrie 2014)
89 vizualizări
Se afişează primele rezultate ale bacalaureatului de toamnă
(1 septembrie 2017)
163 vizualizări
Aproximativ 145.000 de absolvenţi de liceu susţin Bacalaureatul în prima sesiune
(6 iunie 2017)
102 vizualizări
Actriţa Monica Ghiuţă a murit la vârsta de 79 de ani
(1 august 2019)
374 vizualizări
Codul galben de caniculă, prelungit, inclusiv în Prahova
(1 august 2016)
207 vizualizări
SIE recrutează prin Facebook – "Testează-ţi abilităţile de spion"
(31 mai 2016)
168 vizualizări
Braşov. Primarul în exerciţiu George Scripcaru, care a pierdut alegerile din septembrie, este cercetat penal pentru şantaj de DNA.
(23 octombrie 2020)
126 vizualizări
Caz şocant: Bărbat ajutat de fiica lui să tâlhărească şi să bage în sac o prostituată pe care au aruncat-o apoi în pădure
(22 iulie 2020)
201 vizualizări
CNAS: Peste 10,7 milioane de asiguraţi au primit cardurile naţionale de sănătate
(7 noiembrie 2014)
64 vizualizări
Nu uitaţi să daţi ceasul înainte! La noapte, trecem la ora de vară
(26 martie 2016)
113 vizualizări
Spitalul Judeţean din Suceava ”se afundă în comă”. Şi a doua conducere a demisionat
(2 aprilie 2020)
69 vizualizări
A doua zi de doliu naţional. Peste 16.000 de oameni au aşteptat chiar şi 9 ore pentru a-i aduce un omagiu Regelui Mihai
(15 decembrie 2017)
110 vizualizări
Sorina Pintea afirmă că 4 centre pentru mari arşi ar urma să fie construite "în termen realist" după 2020: Trebuiau construite din 2014, dar a fost multă birocraţie, multă delăsare
(2 noiembrie 2018)
97 vizualizări
Medic DROGAT, prins de poliţişti la volanul unui bolid de lux, în Mamaia
(17 iunie 2019)
195 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























