Veşti bune pentru turiştii care vor ajunge în acest sezon pe litoral. Lucrările de lărgire a plajelor vor fi terminate oficial până la 30 iunie, promite conducerea Apelor Române.
Mai precis, cinci sectoare de plajă vor fi lărgite cu cel puţin 100 de metri fiecare: Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord.
Lucrările care au adus un plus de 33 de hectare de plajă sunt efectuate prin Programul Operaţional de Mediu şi au o valoare de 170 de milioane de euro.
Fiind vorba de bani europeni, sectoarele de plajă nou construite nu vor fi închiriate firmelor private timp de 5 ani, ceea ce înseamnă că vor putea fi folosite gratuit de turişti. Autorităţile vor să extindă, pe viitor, lucrările până în sudul litoralului.
Digi 24