Ne aflăm în valul trei al pandemiei de coronavirus, iar presiunea este din nou foarte pare pe spitalele din ţară, mai ales pe secţiile de Terapie Intensivă.

 

Medicul de boli infecţioase de la Institutul „Matei Balş”, Adrian Marinescu, spune că valul trei al pandemiei a prins România cu puţine persoane vaccinate. El spune că acest val ar putea dura mai puţin numai în situaţia în care se vor vaccina mulţi oameni. Specialistul estimează că am putea vede o scădere a presiunii din sistemul sanitar abia peste două luni.

 

Marinescu: Presiunea pe spitale ar trebui să scadă în două luni

 

În ultimele zile, secţiile de Terapie Intensivă s-au umplut de pacienţi care au făcut forme severe de coronavirus. Directorul medical de la „Matei Balş” speră că acest val va fi mai scurt, în situaţia în care se vor vaccina persoanele vulnerabile. În aceste condiţii, formele medii şi severe, dar şi presiunea pe spitale ar trebui să scadă.

 

Conform acestuia, presiunea de pe spitale ar trebui să scadă după ce se vor vaccina aproape 25% din oameni. El spune că numărul de infecţii a explodat din cauza tulpinii britanice, care ştim deja că se răspândeşte rapid şi în prezent a ajuns să fie predominantă.

 

Cazuri rare de persoane vaccinate, infectate din nou cu Covid-19

 

Adrian Marinescu a declarat că sunt cazuri, rare, de persoane care deşi s-au vaccinat cu ambele doze de vaccin, tot s-au infectat cu virusul ucigaş. Însă medicul spune important să nu se formeze boala, virusul poate intra în corp, însă este nevoie de anticorpi pentru a proteja organismul pentru a nu face o formă complicată.

 

În ultimele 24 de ore au fost raportate 6.149 cazuri noi de infectare cu coronavirus şi 174 de decese. În continuare situaţia este gravă în secţiile de terapie intensivă, unde numărul pacienţilor în stare gravă a ajuns la 1.367.

 

De la debutul pandemiei de coronavirus, la noi în ţară au fost infectaţi 907.007 de oameni, dintre care 814.182 au fost declaraţi vindecaţi. Din nefericire, virusul mortal din China a luat şi vieţi. Astfel, din februarie 2020 şi până în acest moment au murit 22.442 de persoane care au fost infectate cu Covid-19 şi nu au putut lupta cu boala.

 

 

 

 

 

 

Sursa: www.ziareonline.ro