Târgul Naţional de Tabere organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului, aflat la cea de-a doua ediţie, se va desfăşura de luni până miercuri în Parcul Obor, informează Primăria Sectorului 2.
Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului, şi primarul sectorului 2 Neculai Onţanu vor deschide, luni, la ora 13.00, cea de-a doua ediţie a Târgului Naţional de Tabere, ce se va desfăşura timp de trei zile în Parcul Obor din faţa primăriei Sectorului 2.
Târgul se va desfăşura luni şi marţi între orele 10.00 şi 18.00 şi miercuri între 10.00 şi 14.00.
Cu această ocazie sunt aşteptaţi mii de participanţi care vor afla oferta completă şi atractivă a tuturor centrelor de agrement din ţară care sunt în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului în domeniul taberelor naţionale, internaţionale şi tematice, dedicate exclusiv copiilor, tinerilor şi studenţilor, unele dintre ele fiind chiar gratuite.