Omul de afaceri Ştefan Cadar, asociat la firma de transport clujeană Fany, care fusese reţinut de DNA pentru mai multe fapte de corupţie, a fost arestat vineri noaptea pentru 30 de zile de Tribunalul Cluj, iar soţia sa, Olezia Cadar, şi directorul din ARR Daniela Dobrilă au primit măsura arestului la domiciliu.

În vederea câştigării unei licitatii organizate in vederea adjudecarii transportului de persoane pentru zona metropolitana Cluj, în perioada noiembrie - decembrie 2013, Eronim Ştefan Cadar ar fi mers în mai multe rânduri la Bucureşti pentru "a rezolva" din timp licitaţia, locuind efectiv, cu aceste ocazii, la Daniela Dobrilă, director ARR.

Pentru sprijinul promis în câştigarea licitaţiei, inculpata Dobrilă Daniela ar fi acceptat şi ar fi primit de la cei doi oameni de afaceri, nemijlocit sau prin intermediari, bunuri şi bani cu titlu de mită: un autoturism, un televizor, boxe, suma de 10.000 lei, un mp3 player şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte (valoarea totală fiind de cca 12.000 euro). De asemenea, în acelaşi scop de favorizare a firmei inculpaţilor, a rezultat că inculpata Dobrilă Daniela ar fi pretins de la soţii Cadar Eronim Ştefan şi Cadar Olezia remiterea a două calculatoare laptopuri marca Apple, în valoare de circa 3.500 de euro.

 La data de 18.11.2013, consecutiv cu înmatricularea autoturismului, inculpata Dobrilă Daniela ar fi întreprins demersurile necesare şi ar fi emis un act (punct de vedere al ARR), datorită căruia, la data de 25.11.2013 Tribunalul Cluj a dispus suspendarea actului administrativ al CJ Cluj. Consecinţa directă a acestei hotărâri, urmărită de soţii Cadar, ar fi constat în reintroducerea în licitaţie a unor trasee de transport persoane.

În vederea câştigării licitaţiei, inculpata Dobrilă Daniela ar fi furnizat inculpatului Cadar Eronim Ştefan date confidenţiale, ce nu sunt destinate publicităţii, din bazele de date ale instituţiei unde aceasta lucrează, privind ofertele/documentele depuse de ceilalţi operatori de transport persoane, concurenţi ai firmei inculpaţilor, favorizând astfel, societatea comercială a celor doi, în procedura de licitaţie.

În 19 decembrie 2013, comisia paritară de la nivelul de Consiliului Judeţean Cluj a apreciat, după analizarea actelor transmise de ARR Bucureşti, că licitaţia trebuie anulată, amânând luarea unei decizii. Decizia finală a Comisiei paritare a fost luată în 23 decembrie 2013 şi validată de Consiliul Judeţean Cluj în şedinţa din aceeaşi zi, stabilindu-se varianta agreată de inculpaţi.

În acest caz se fac cercetări şi faţă de alte persoane fizice şi juridice.