Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că radioterapia constituie un obiectiv major, întrucât nu sunt centre suficiente, de aceea până la sfârşitul anului vor fi aproape 15 centre noi, potrivit Mediafax. „Radioterapia este sectorul cel mai vitregit din oncologie, pentru că avem prea puţine centre. De aceea am semnat un acord cu Banca Mondială prin care ne-am propus ca până la sfârşitul anului să putem deschide aproape 15 centre de radioterapie. Vorbim cam de 40 de milioane de euro prin programul cu Banca Mondială şi alte 20 - 30 de milioane de euro din economii, sumă care ne-ar ajunge pentru realizarea acestui proiect“, a precizat Bănicioiu.
El a mai spus că, odată cu uniformizarea costurilor privat-stat, costul unei şedinte de radioterapie din privat va scădea la aproape 1.000 de euro, faţă de 5.000 sau chiar 6.000 de euro în unele clinci.
Potrivit ministrului, spre exemplu, o şedinţă de IMRT (radioterapie cu intensitate modulabilă) va costa 640 lei, una de branhiterapie - 302 lei, radioterapia în regim spitalizare de zi 2D - 180 de lei, iar 3D - 320 de lei.