Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, începând cu data de 1 decembrie, autorităţile canadiene intenţionează să elimine cerinţa obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români care vor călători în Canada pentru şederi de maxim şase luni în scop turistic, indiferent de tipul paşaportului deţinut, dar subliniază faptul că autorizaţia electronică de călătorie este obligatorie în cazul călătoriei cu avionul

Autorizaţia electronică de călătorie (eTA) reprezintă o cerinţă obligatorie pentru toţi cetăţenii străini exoneraţi de obligativitatea deţinerii vizei, care tranzitează sau călătoresc în Canada pe calea aerului. Autorizaţia electronică de călătorie (eTA) are o valabilitate de cinci ani (sau, după caz, până la expirarea valabilităţii paşaportului), informează un comunicat al MAE

Sursa citată arată că obţinerea autorizaţiei electronice de călătorie se va putea realiza doar online, accesând www.Canada.ca/eTA-Romania.

Data şi ora exactă la care autorizaţia electronică de călătorie (eTA) va fi accesibilă cetăţenilor români vor fi comunicate în timp util, ulterior transmiterii acestor informaţii de către autorităţile canadiene.

MAE menţionează că, pentru obţinerea autorizaţiei electronice de călătorie şi, ulterior, pentru accesul pe teritoriul canadian, cetăţenii români trebuie să fie în posesia unui paşaport valabil, indiferent de tipul acestuia (paşaport simplu electronic, paşaport simplu, paşaport simplu temporar, paşaport diplomatic şi paşaport de serviciu).

Persoanele care intenţionează să intre în Canada pe cale terestră (autoturism, autobuz, tren) sau maritimă (la bordul unei ambarcaţiuni, inclusiv al unui vas de croazieră), ulterior datei de 1 decembrie, trebuie să deţină doar un paşaport valabil, fără a mai fi necesară obţinerea autorizaţiei electronice de călătorie (eTA).

Cetăţenii români care intenţionează să urmeze în Canada studii cu durata de peste şase luni sau să exercite activităţi lucrative, indiferent de durată, trebuie să obţină în prealabil un permis de studii, respectiv de muncă.

Liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Canada reprezintă concretizarea demersurilor susţinute, întreprinse în ultimii ani de autorităţile române pe lângă autorităţile canadiene, atât la nivel bilateral, cât şi în format trilateral, cu sprijinul Comisiei Europene, aminteşte MAE.

Decizia autorităţilor canadiene constituie etapa finală a procesului de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii români, început la 1 mai, când anumite categorii de cetăţeni români au început să beneficieze de acest regim (deţinătorii unei vize de rezidenţă temporară în Canada în ultimii 10 ani sau ai unei vize valabile tip non-immigrant pentru SUA).