Deputatul PSD de Buzău, Sebastian Radu, a fost confirmat pozitiv cu coronavirus la mijlocul lunii noiembrie. Acesta a fost transportat de la Spitalul Judeţean din Buzău la un spital din Bucureşti, după ce starea sa s-a agravat. Ulterior, familia a solicitat transferul la un spital din Germania.
Sebastian Radu avea 49 de ani şi a fost ales deputat pe listele PSD Buzău, la alegerile din 2016. Între octombrie 2012 şi februarie 2015 a fost viceprimarul oraşului Buzău. Până în decembrie 2017, a fost şi consilier personal al primarului municipiului Buzău, Constantin Toma.
Mesajul postat de Marcel Ciolacu pe Facebook:
”Am primit în această dimineaţă una dintre cele mai dureroase veşti. Bunul meu prieten şi coleg Sebastian Radu a pierdut lupta cu acest virus perfid.
Un prieten adevărat, un om care întotdeauna i-a pus pe ceilalţi pe primul loc, un om care lasă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să te odihnească, Sebi! Vei rămâne în sufletele noastre pentru totdeauna!
Condoleanţe familiei! Suntem alături de voi”.
Sursa: www.biziday.ro