Partidele de coaliţie din Germania au convenit miercuri asupra unui pachet de măsuri de aproximativ 13 miliarde de euro pentru a ajuta gospodăriile să facă faţă creşterii preţurilor energiei, care includ eliminarea unei suprataxe percepute pe facturile de electricitate pentru a sprijini energia verde, transmite Reuters.
Preţurile energiei din Germania au crescut în ultimul an, iar temerile cu privire la o escaladare a crizei dintre Ucraina şi furnizorul de gaze Rusia urmează să le împingă şi mai sus.
Partidele de guvernământ ale Germaniei, social-democraţii (SPD), ecologistii Verzii şi partidul pro-business Democraţii Liberi (FDP), au declarat că măsurile au fost concepute pentru a ajuta gospodăriile care au cea mai mare nevoie.
”Cu toţii vedem cum creşterea preţurilor îi loveşte foarte tare pe mulţi oameni, în special situaţia din străinătate cu Rusia care alimentează acest lucru”, a spus co-liderul Verzilor Ricarda Lang.
Părţile au convenit să elimine suprataxa pentru energie regenerabilă în iulie, cu aproximativ şase luni mai devreme decât era planificat.
În urma acestei măsuri este de aşteptat ca o gospodărie medie să economisească aproximativ 150 de euro pe an.
Ministrul de Finanţe Christian Lindner a spus că această măsură valorează în total 6,6 miliarde de euro.
Alte măsuri, inclusiv creşterea alocaţiei pentru impozitul pe venit, creşterea unei alocaţii pentru navetişti şi acordarea mai multor ajutoare pentru copiii din familiile mai sărace, ar avea ca rezultat o reducere totală de aproximativ 7 miliarde de euro, a spus Lindner.
Datele din această săptămână au arătat că preţurile de producţie germane au crescut în ianuarie cu cel mai rapid ritm de când au început înregistrările moderne, urcând cu 25% pe măsură ce costurile energiei au crescut.
Costurile energiei au crescut în ianuarie cu 66,7% de la an la an, a anunţat Biroul de Statistică.
Lindner a spus că nu va fi nevoie de un buget suplimentar, iar social-democratul Saskia Esken a afirmat că este optimistă că pachetul de măsuri va fi adoptat de camera superioară a Parlamentului.
Sursa: www.news.ro