“Tulpina Omicron este printre noi şi se pare că este foarte transmisibilă. În ceea ce priveşte vaccinarea, nu poţi sări de la o industrie la alta sau de la o companie la alta. Este ceva care trebuie să fie universal pentru a ne proteja pe toţi”, a declarat primarul Bill de Blasio, în momentul în care a făcut anunţul.
Astfel, potrivit oficialului, toate companiile din sectorul privat din New York trebuie să introducă vaccinarea obligatorie pentru angajaţi. Bill de Blasio s-a declarat “încrezător” că o eventuală atacare a acestor decizii în justiţie va fi respinsă, deoarece “vorbim despre măsuri care au scopul de a proteja populaţia în faţa unui pericol evident”.
De asemenea, copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani din New York vor trebui acum să fie vaccinaţi cu cel puţin o doză de vaccin înainte de a li se permite accesul în restaurante, săli de sport, cinematografe sau alte zone destinate divertismentului, a mai anunţat primarul. Pentru acces în aceste zone, şi adulţii trebuie să fie vaccinaţi cu schema completă.
Toate aceste modificări vor intra în vigoare pe 27 decembrie.
Bill de Blasio a numit această decizie ca fiind “o lovitură preventivă” împotriva noii tulpini Covid. Cel puţin opt cazuri Omicron au fost depistate până acum în întreg statul. În iulie, oficialul anunţa că cei peste 300 de mii de angajaţi ai municipalităţii trebuie să se vaccineze împotriva Covid, până la jumătatea lunii septembrie, iar în caz contrar vor trebui să prezinte săptămânal un test negativ.
În acest moment, aproximativ 90% dintre adulţii eligibili din New York au primit cel puţin o doză de vaccin anti-Covid.
Săptămâna trecută, autorităţile locale au decretat stare de urgenţă, în anticiparea unei creşteri a infectărilor cu tulpina Delta a coronavirusului. În baza stării de urgenţă, pot fi făcute achiziţii în procedură rapidă, poate fi angajat personal suplimentar, capacitatea spitalelor este mărită şi, la nevoie, departamentul local de sănătate publică poate limita procedurile neesenţiale şi neurgente, pentru a face loc în spitale bolnavilor de Covid.
Sursa: www.biziday.ro