Probabil că ai mai auzit astfel de promisiuni semi-fantastice, însă chiar există o ţară unde poţi primi o casă gratis, dacă vrei să te muţi acolo.

 

Populaţia îmbătrânită, alături de preferinţele oamenilor pentru ceva nou, au dus la apariţia unui număr mare de locuinţe abandonate, pe care le poţi obţine gratis, sau la preţuri de nimic.

 

Sunt cam 8 milioane de case abandonate, sau akiya, în suburbiile japoneze. Dacă ai viză pentru a locui în Japonia, unele dintre aceste case pot fi ale tale pentru aproape nimic, iar guvernul îţi poate da chiar bani ca să renovezi o astfel de locuinţă.

 

Unul dintre motivele pentru care guvernul dă case gratis este populaţia îmbătrânită. Aceasta a scăzut cu 0,2% doar în 2017, în timp ce China şi SUA au crescut cu 0,6%, respectiv 0,7% în aceeaşi perioadă de timp. În Japonia, sunt cam cu 1,3 milioane mai puţini oameni acum decât în 2010.

 

Sunt şi alţi factori la mijloc. Casele japoneze sunt, de obicei, demolate după 20-30 de ani, altfel ajung să nu mai valoreze nimic. Sunt o mulţime de motive şi pentru asta, unele case sunt asociate cu morţi care s-au petrecut în interior. Altele se leagă de faptul că aceste locuinţe au fost construite în boom-ul de după al Doilea Război Mondial, din materiale care sunt depăşite.

 

Şi totuşi, ce ai de făcut dacă vrei o astfel de casă? În primul rând şi cel mai important, trebuie să te muţi în Japonia, deoarece singurul criteriu îl reprezintă obţinerea unei vize permanente de şedere. Ca să ajungi în punctul ăsta, cel mai simplu e să ai o ofertă de job în ţară. S-ar putea să ai un şoc cultural când ajungi acolo, dar măcar primeşti o casă gratis.

 

 

 

 

 

Sursa: www.playtech.ro