59% din populaţia acestui oraş trăieşte oficial sub pragul sărăciei. 93% dintre locuitori primesc asigurare medicală destinată persoanelor cu venituri reduse ( pentru comparaţie,  în Newburgh, doar 33% dintre locuitori primesc această asigurare). 57% dintre cetăţeni primesc bani pentru mâncare. 99,2% din populaţie este de culoare albă, dar aproximativ 8% dintre locuitori vorbesc acasă în limba engleză. Aproximativ jumătate dintre locuitor vorbesc engleza prost, sau nu o vorbesc deloc. Totuşi, în oraş nu există mahalale, nu există clădiri părăsite, nu există oameni ai străzii, şi alte detalii care ar corespunde unei localităţi sărace. Şi practic nu există criminalitate. Aşadar, despre ce oraş să fie vorba?



Oraşul se află în statul New York, la Monroe County, la doar o oră de mers din Manhattan. Multă lume cunoaşte această destinaţie datorită unui mall-outlet care se află în regiune. Oraşul este destul de tânăr, a fost fondat în anul 1977 şi se numeşte Kiryas Joel. Un nume care nu este prea specific Americii.

În anul 1977 pe acest teritoriu locuiau doar 14 oameni. Acum în Kiryas Joel trăiesc 23 000 de oameni, iar numărul locuitorilor este într-o permanentă creştere. Potrivit datelor din 2011, oraşul este cel mai sărac dintre toate localităţile din SUA care au peste 10 000 de locuitori.

În exterior, oraşul nu pare să fie locuit de săraci: casele îngrijite sunt aranjate în rânduri drepte, iar parcările sunt pline de automobile destul de scumpe. Pe străzi circulă autobuze ecologice, iar majoritatea clădirilor administrative arată foarte bine.

Venitul mediu al unei gospodării din  Kiryas Joel este 24,430 de dolari. Este un venit de două ori mai mic decât cel mediu pe ţară ($53 657). Sunt câteva motive pentru acest decalaj. În primul rând mărimea familiilor: în medie este vorba de 6 oameni ( doi părinţi + 4 copii). Nu sunt o raritate nici familiile cu 8-10 copii. Numărul mare de copii face din Kiryas Joel cel mai tânăr oraş din America. Vârsta medie a locuitorilor este de 12 ani.



Al doilea motiv este specificul structurii sociale, potrivit căreia soţia practic toată viaţa se ocupă de casă şi de copii, iar soţul câştigă banii. Nu e de mirare că acest oraş intră în categoria localităţilor sărace.

În al treilea rând: localnicii nu încearcă niciodată să mintă autorităţile pentru a obţine anumite favoruri. Singurele scheme de fraude pe care aceştia le admit sunt:

-se cunună, dar nu-şi înregistrează căsătoria civilă. În rezultat, femeile devin mame singure, cu o mulţime de copii şi cu o mulţime de beneficii din partea statului.

-nu plătesc impozitele pentru locuinţe, argumentând că de fapt casa lor ar fi o biserică ( instituţie scutită de impozite).

-nu-şi prezintă veniturile reale, ceea ce înseamnă că nu plătesc complet impozitele.

Autorităţile cunosc aceste detalii şi periodic îi sancţionează pe rău-platnici.



În oraş sunt două linii de autobuze, care sunt deservite de unităţi de transport absolut noi. Acestea sunt finanţate din bugetul local.

Locuitorii oraşului au un nivel foarte redus de educaţie. Doar 39% din populaţie a absolvit 12 clase, şi doar 5% au studii superioare. Toţi, fără excepţii merg la şcoli religioase, unde învaţă limba idiş, şi câte ceva din toate materiile. În rezultat, o mare parte a populaţiei vorbeşte foarte prost în limba engleză. În schimb vorbesc minunat în idiş. Sistemul de educaţie face parte din politica de auto-izolare a ţării. Cu un asemenea bagaj de cunoştinţe şi aptitudini, aceşti oameni nu pot supravieţui în lumea obişnuită.

Kiryas Joel este unul dintre puţinele oraşe americane în care nu există televiziune. Localnicii nu privesc televizorul, nu merg la cinema şi nu citesc cărţi nereligioase. Nici de internet nu se folosesc. De la telefoanele mobile pot doar să sune, nu şi să trimită mesaje.

Locuitorii acestui oraş fac o mare discriminare de gen. Femeile şi bărbaţii sunt separaţi încă din copilărie. Separarea se referă  la transportul în comun, la instituţiile de învăţământ şi chiar la străzi.

Acum câţiva ani în oraş a fost deschis un teren de joacă pentru copii. Noutatea a fost foarte vehiculată în presa locală. Ideea e că oraşul a renunţat la suma de 195 000 de dolari pe care statul intenţiona să-i dea pentru construcţia terenului. Asta pentru că autorităţile vroiau  ca terenul să fie comun, iar localnicii nu admiteau  ideea ca fetele şi băieţii să se afle în acelaşi loc fără a fi separaţi de un perete.

La intrarea în oraş există un indicator care anunţă despre regulile locale. Pe teritoriu poţi purta doar fustă lungă sau pantaloni, şi eşti obligat să respecţi  selecţia de gen.