Mai exact, rata de infectare este de 303 cazuri la suta de mii de locuitori (peste 3 la mie), faţă de 201 în urmă cu şapte zile, potrivit datelor furnizate de Institutul Robert Koch.
Experţii în sănătate sunt de părere că indicele infectărilor continuă să crească din cauza incapacităţii guvernului de a introduce un set de măsuri considerat necesar pentru combaterea pandemiei: “Vaccinarea anti-Covid ar trebui să fie obligatorie în toate domeniile care se bazează în cea mai mare parte pe interacţiunea dintre persoane, precum aziluri, spitale sau şcoli. Cei care refuză vaccinarea nu ar mai trebui să aibă dreptul de a lucra acolo”, a declarat vicepreşedintele World Medical Association.
În ciuda faptului că numărul de cazuri noi identificate în decurs de 24 de ore a depăşit de mai multe ori recordul, numărul celor internaţi în spitale rămâne încă mic. Dacă anul trecut, în preajma Crăciunului, erau internate la ATI 15,5 persoane la suta de mii de locuitori, acum rata celor care fac o formă gravă este de doar 4,7 din o sută de mii de locuitori.
Începând de duminică de la miezul nopţii, Germania a fost introdusă pe lista roşie europeană a statelor cu risc epidemiologic ridicat. Persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală vor intra în carantină 14 zile la revenirea în România, chiar dacă prezintă teste negative la coronavirus.
Germania a reintrodus săptămâna trecută testarea gratuită anti-Covid, în contextul creşterii numărului de cazuri noi. Rata de vaccinare, de peste 67%, este mai mare decât a statelor din estul Europei, dar mai mică decât în Spania sau Portugalia, de exemplu. În bilanţul de ieri, au fost anunţate peste 23 de mii de cazuri noi şi 43 de decese. Numărul total de cazuri a depăşit cinci milioane, iar numărul de decese a ajuns la 97.715.
Sursa: www.biziday.ro