Câte doi poliţişti români, în trei serii, toţi cunoscători ai limbii bulgare, vor fi detaşaţi, de luni până pe 9 martie, în staţiunea montană Bansko din ţara vecină, pentru a patrula alături de poliţişti bulgari şi a îndruma turiştii români.
Este al cincilea sezon de iarnă în care poliţiştii români vor desfăşura activităţi comune de ordine şi siguranţă publică, alături de poliţişti bulgari, în staţiunea montană Bansko.
Pe timpul misiunii, poliţişti români vor patrula împreună cu poliţiştii bulgari, în cadrul unor patrule auto sau pedestre, în uniforma de serviciu proprie. Aceştia vor consilia, sprijini şi îndruma turiştii români aflaţi pe teritoriul bulgar.
Seria acţiunilor este deschisă de doi poliţişti, unul din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman, iar celălalt din cadrul IPJ Giurgiu, care îşi vor desfăşura activitatea la Bansko, Bulgaria, până la data de 12 ianuarie 2015.
Aceste misiuni se desfăşoară în baza documentului comun româno-bulgar "Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră precum şi a misiunilor de patrulare comune a autorităţilor competente din România şi Republica Bulgaria în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice".
Activităţile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe durata sezonului turistic (atât vara, cât şi iarna) în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari.