CDC recomandă ca ceremoniile funerare să fie transmise live pe Internet, pentru a limita riscurile de infectare cu coronavirus.

 

Antreprenorii de pompe funebre au fost sfătuiţi să limiteze accesul oamenilor la înmormântări şi să găsească o soluţie pentru a le transmite live pe internet, scrie gizmodo.com.

 

Potrivit aceleiaşi surse, pe lângă mutatul ceremoniei online, rudele ar trebui să ia în calcul o slujbă simplă, la o dată ulterioară. Măsurile se aplică pentru cel puţin opt săptămâni - o extensie radicală a perioadei de 15 zile în care autorităţile au limitat oricum la 10 numărul celor care pot lua parte la activităţi comune.

 

Circulara CDC vorbeşte şi despre situaţiile în care decesul a fost cauzat de COVID-19. Recomandarea este ca rudele să evite contactului cu trupul celui decedat. Deşi tot oficialii americani precizează că nu există risc cunoscut de infectare.

 

Pe de altă parte, cei care organizează înmormântările recunosc că spaima lor majoră este contactul cu cineva care ar putea purta şi transmite virusul, nicidecum conducerea pe ultimul drum a unui decedat.

 

Proceduri precum transportul, îmbălsămarea trupului, pregătirea pentru înmormântarea propriu-zisă se vor face doar în condiţii speciale, de către angajaţi instruiţi şi mai ales echipaţi corespunzător. Inclusiv sacii cu care sunt transportaţi decedaţii trebuie dezinfectaţi.

 

De altfel, americanii se pregătesc pentru o răspândire accelerată a virusului, în următoarele săptămâni. La ora acestui articol, numărul celor infectaţi se apropie de 5.000, iar cel al deceselor a sărit de 90.

 

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro