Actriţa Salma Hayek a dezvăluit într-un interviu acordat Variety că la începutul pandemiei a contractat coronavirusul şi a dezvoltat o formă gravă a bolii, relatează news.ro.

 

Hayek, care va putea fi văzută din luna iunie în „The Hitman’s Wife’s Bodyguard”, a spus că medicul i-a recomandat să se interneze, însă a refuzat.

 

„Medicul meu m-a implorat să merg la spital, pentru că era atât de grav. Am spus: «Nu, mulţumesc. Prefer să mor acasă»”, a declarat ea.

 

Actriţa în vârstă de 54 de ani a precizat că a petrecut şapte săptămâni în auto-izolare, în casa ei, şi că a avut nevoie inclusiv de oxigen suplimentar.

 

Ea lucrează acum cu Ridley Scott pentru „House of Gucci”, dar a mărturisit că nu mai are aceeaşi energie ca înainte de boală.

 

Născută pe 2 septembrie 1966, Salma Hayek Pinault este actriţă, regizoare şi producătoare de film. Şi-a început cariera în Mexic, în telenovela „Teresa”. În 1991, s-a mutat la Hollywood, devenind cunoscută datorită rolurilor pe care le-a interpretat în fime ca „Desperado” (1995), „Dogma” (1999) şi „Wild Wild West” (1999). A fost nominalizată la Oscar pentru rolul principal din filmul biografic „Frida” (2002). Acelaşi film i-a adus şi o nominalizare la Globul de Aur, pentru cea mai bună interpretare a unei actriţe într-o dramă.

 

A mai jucat în producţii precum „Oameni mari şi fără minte/ Grown Ups” (2010, 2013), „11th Hour” (2016) şi „Like a Boss” (2020) şi şi-a împrumutat vocea pentru animaţiile „Motanul încălţat/ Puss in Boots” (2011) şi „Petrecerea cârnaţilor/ Sausage Party” (2016).

 

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro