Institutul Paul Ehrlich (PEI) din Germania, care este agenţia federală de reglementare medicală a dat publicităţii un comunicat în care justifică decizia suspendării vaccinărilor cu serul anti-Covid de la AstraZeneca, arătând totodată că ministerul Sănătăţii din această ţară nu a făcut decât să pună în practică recomandarea sa.
PEI arată că numărul persoanelor din Germania care au suferit cheaguri de sânge la nivel cerebral după ce au primit vaccinul AstraZeneca a fost “statistic semnificativ mai mare” decât cel care apare la populaţia generală nevaccinată din această ţară.
După data de 15 martie, şapte persoane din Germania au suferit o tromboză venoasă cerebrală severă, într-un interval cuprins între patru şi 16 zile de la vaccinarea cu Oxford/AstraZeneca. Trei dintre aceste persoane au murit.
Potrivit PEI, statistic, la 1,6 milioane de persoane deja vaccinate cu AstraZeneca, doar una ar fi putut suferi de tromboză venoasă cerebrală: “Numărul acestor cazuri, după vaccinarea cu AstraZeneca este statistic semnificativ mai mare decât cel al trombozelor venoase cerebrale care apar în mod normal la populaţia nevaccinată. (…) Toţi experţii au fost de acord, în unanimitate, că poate fi vorba de un model şi că o legătură între afecţiunea menţionată şi vaccinarea cu vaccinul Covid-19 AstraZeneca nu a fost neplauzibilă“, se arată în raport. Acesta mai arată că “Este important să reţineţi, în acelaşi timp, că acesta este un efect secundar potenţial foarte rar. Deşi, este important să fiţi atenţi la posibilele semne ale acestui efect secundar, în acelaşi timp, probabilitatea apariţiei este foarte mică.“
Tromboza venoasă cerebrală este mult mai rară decât trombozele venoase profunde sau emboliile pulmonare raportate săptămâna trecută de Danemarca, Norvegia şi Austria. Poate duce la hemoragie cerebrală. Cele şapte persoane, dintre care şase erau femei, care au suferit această afecţiune aveau vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani.
Institutul a spus că persoanele care au primit vaccinul AstraZeneca şi care se simt din ce în ce mai rău la mai mult de patru zile de la vaccinare “cu dureri de cap severe şi persistente sau sângerări precise pe piele,” ar trebui să solicite imediat asistenţă medicală.
Vaccinarea cu serul anti-Covid de la Oxford/AstraZeneca a fost suspendată în 16 ţări europene, între care Franţa, Italia şi Germania, până la revizuirea sa de către Agenţia Europeană a Medicamentului. Aceasta din urmă va anunţa azi (cel mai probabil) o decizie în acest sens. România a decis să continue vaccinarea cu serul respectiv, dar a carantinat unul dintre cele două loturi prezente şi în Italia şi în România.
Sursa: www.biziday.ro