Deutsche Welle a realizat un reportaj care trece în revistă starea de tensiune la care sunt supuşi medicii şi personalul medical. A ajuns la apogeu în octombrie, când o clinică în care se administrau şi vaccinuri anti-Covid (nu a fost numită, din raţiuni de securitate) a fost nevoită să se închidă cu totul pentru câteva zile şi să angajeze agenţi privaţi de securitate pentru că ameninţările anonime au fost considerate grave şi reale.

 

Potrivit asociaţiilor profesionale, medicii germani şi personalul medical primesc frecvent mesaje şi scrisori de ameninţare, iar această tensiune se adaugă oboselii prin care trec după aproape doi ani de pandemie. Ei raportează tot mai multe abuzuri, inclusiv de la pacienţi care, pentru că sunt nevaccinaţi, devin agresivi atunci când medicul îi întreabă acest lucru, pentru că aşa prevede chestionarul şi protocolul medical.

 

“Agresivitatea şi extremismul în rândul oamenilor este tot mai semnificativ. Unii medici au primit chiar şi ameninţări cu moartea”, spune Erik Bodendieck, preşedintele Asociaţiei Medicale din Saxonia. Bodendieck a spus că s-a obişnuit să primească el însuşi ameninţări din cauza rolului său public de şef al asociaţiei, prezentând un număr de mesaje şi emailuri în care este ameninţat cu un pluton de execuţie.

 

Bodendieck este însă puternic implicat în campania de vaccinare şi cere public introducerea obligativităţii vaccinului anti-Covid, o măsură ce, arată sondajele, este susţinută de majoritatea cetăţenilor germani. Bodendieck se teme că o parte a colegilor săi din Saxonia ar putea decide chiar să se retragă din campania de vaccinare, sub presiunea psihică a ameninţărilor pe care le primesc.

 

Şi Asociaţia Medicală din Turingia, o altă regiune germană, a anunţat că 25 dintre membrii săi au primit scrisori de ameninţare. Unii medici au depus chiar plângeri penale.

 

Thomas Spieker, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Medicale din Saxonia Inferioară, spune că personalul medical de primă linie este implicat în dezbaterea publică privind susţinerea vaccinării şi asta pune în tensiune sistemul de sănătate în general. Dar Wolfgang Kreischer, preşedintele Asociaţiei medicilor generalişti din Berlin şi Brandenburg, nu este descurajat. Şi el a primit scrisori anonime de ameninţare chiar şi la locul de muncă. Kreischer spune că cei care vin să se vaccineze pentru că sunt forţaţi să facă acest lucru de restricţiile pentru nevaccinaţi devin apoi nervoşi şi se descarcă pe medici. “Nu vor nicio informaţie despre vaccinuri, vor doar să fie injectaţi şi să plece. O fac acum doar din cauza presiunii”, a spus el.

 

Dar, în ciuda ameninţărilor, Kreischer insistă că el şi echipa sa au rămas “foarte motivaţi” şi intenţionează să continue vaccinările, pentru că, spune el, majoritatea pacienţilor sunt foarte recunoscători pentru lupta medicilor cu pandemia.

 

 

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro