Asociaţia Comercială din Salonic a trimis o scrisoare ministrului dezvoltării şi investiţiilor, Adonis Georgiadis, ministrului pentru protecţia cetăţeanului, Panagiotis Theodorikakos, şi preşedintelui Organismului Naţional pentru Sănătate Publică, Theoklis Zaoutis, în legătură cu problema certificatelor false de vaccinare care circulă în ţările din vecinătatea Greciei, scrie Capital.gr

 

Concret, Asociaţia solicită de la autorităţile de mai sus informaţii cu privire la modul în care ar trebui tratate cazurile de turişti din Bulgaria, România şi Macedonia de Nord care deţin certificate eliberate de ţara lor, dar care nu apar în sistemul de certificare elen, motiv pentru care comercianţii refuză să le permită accesul în magazinele lor.

 

Concret, în scrisoarea adresată de Asociaţia Comercială Salonic se arată :

 

„Din primele două zile de implementare a noilor măsuri de protecţie împotriva Covid-19, constatăm, pe lângă o scădere mare a cifrei de afaceri, că turiştii din Bulgaria, România şi Macedonia de Nord, care au vizitat oraşul Salonic în weekend pe baza certificatelor eliberate de ţările lor, nu apar în sistemul grec de certificare, ceea ce îi determină pe comercianţi să le refuze accesul în magazinele lor.

 

Vă rugăm să ne precizaţi ce trebuie făcut în acest caz, deoarece din câte se aude există multe certificate false din ţările de mai sus, dar cu siguranţă nu toate sunt false.

 

Vă rugăm să ne oferiţi un răspuns imediat pentru că în această perioadă dificilă prin care trecem nu ne putem permite să pierdem nici măcar un singur client”, se mai arată în scrisoarea transmisă de Asociaţia Comercială Salonic către reprezentanţii guvernului grec.

 

 

 

 

Sursa: www.g4media.ro