Puburile s-au închis la ora 22 şi, imediat după aceea o mare mulţime de oameni s-a adunat în Concert Square, zona de relaxare a oraşului, într-o aparentă sfidare a regulilor de distanţare, cu două ore înainte de impunerea Nivelului 3 de restricţii.

 

Poliţia a anunţat că a dispersat paşnic mulţimea, dar o filmare postată de un ziar local arată cum o maşină de poliţie ce trece prin mijlocul acesteia este atacată de petrecăreţi.

 

Sky News a cerut şi medicilor de la Terapie Intensivă (cei care au grijă de bolnavii cu Covid) să comenteze incidentul din centrul oraşului, iar unul dintre ei s-a declarat „extrem de enervat şi dezamăgit” de faptul că acestor tineri „nu le pasă că oamenii mor din cauza epidemie”.

 

Guvernul Johnson a impus de noaptea trecută restricţii pe trei paliere, în funcţie de indicele de răspândire al virusului în comunitate. Zona Liverpool este singura introdusă deocamdată în nivelul maxim de restricţii, sălile de gimnastică, cele de jocuri de noroc, barurile şi cafenelele în care nu se serveşte mâncare fiind închise pe o perioadă nedeterminată (dar nu mai mult de şase luni), iar întâlnirile între persoanele care nu locuiesc în aceeaşi casă fiind interzise. Şcolile, restaurantele şi universităţile vor continua să funcţioneze.

 

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro