Toţi angajaţii şcolilor publice din New York vor fi obligaţi să se vaccineze împotriva coronavirusului, a anunţat primarul Bill de Blasio, după ce Agenţia americană a Medicamentului a aprobat complet folosirea vaccinului Pfizer.

 

Potrivit lui De Blasio, Departamentul de Sănătate din New York va emite în curând un ordin prin care să solicite tuturor angajaţilor şcolilor publice – inclusiv profesorilor, directorilor şi personalului auxiliar- să facă cel puţin prima doză de vaccin până pe 27 septembrie.

 

Anterior autorizării depline a vaccinului Pfizer, primarul a anunţat că toţi angajaţii şcolii vor trebui fie să se vaccineze, fie să se testeze săptămânal, dar cea mai recentă actualizare elimină opţiunea utilizării testelor. Autorităţile nu au oferit detalii despre sancţiunile pentru cei care refuză să se vaccineze.

 

Pentagonul va stabili în curând un program pentru vaccinarea obligatorie a militarilor împotriva coronavirusului. Secretarul apărării, Lloyd Austin, a declarat anterior că serul anti-Covid va fi introdus pe lista vaccinurilor obligatorii. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a detaliat aceste planuri: “Acum că vaccinul Pfizer a fost aprobat definitiv, departamentul este pregătit să emită îndrumări actualizate care să impună vaccinarea tuturor membrilor serviciului militar”, iar planul detaliat va fi furnizat în zilele următoare.

 

Decizii similare sunt aşteptate în mai multe sectoare, atât private, cât şi publice, acum că FDA a emis aprobarea completă a vaccinului anti-Covid produs de Pfizer.

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro