Pfizer va cere autorizarea pentru procedura de administrare a celei de-a treia doze persoanelor vaccinate, după ce situaţia din Israel a arătat că cele care au primit serul în ianuarie şi februarie au acum o protecţie de doar 64% în faţa variantei Delta.

 

Intenţia companiei de a cere autorităţilor americane aprobarea pentru administrarea dozei a III-a persoanelor vaccinate cu primele două a fost confirmată pentru Reuters de Mikael Dolsten, şeful diviziei de cercetare a Pfizer. Acesta spune că a luat în calcul răspândirea variantei Delta, foarte contagioasă, dar şi datele care arată că imunitatea conferită de vaccin scade după şase luni de la inoculare.

 

Dolsten a declarat că scăderea raportată recent în eficacitatea vaccinului în Israel este înregistrată în principal la persoanele care au fost vaccinate în ianuarie şi februarie. Ministerul Sănătăţii din ţară a declarat că eficacitatea vaccinului atât în ​​prevenirea infectării, cât şi a dezvoltării simptomelor mai uşoare şi medii ale bolii Covid a scăzut la 64%, în iunie, de la peste 95%, după primirea schemei complete.

 

“Vaccinul Pfizer rămâne extrem de eficient împotriva variantei Delta, dar, după şase luni, există probabil riscul reinfectării pe măsură ce anticorpii, aşa cum s-a prezis, scad”, a spus Dolsten, care a precizat că vaccinul păstrează o eficacitate de 95% împotriva dezvoltării unei forme severe a bolii.

 

Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a spus, totuşi, că cei care au fost complet vaccinaţi nu au nevoie de un rapel în acest moment.

 

Dolsten a spus că datele timpurii din propriile studii ale companiei arată că o a treia doză de rapel generează niveluri de anticorpi care sunt de cinci până la zece ori mai mari decât după a doua doză, sugerând că o a treia doză va oferi o protecţie îmbunătăţită, mai ales pentru persoanele mai vârstnice.

 

Pfizer intenţionează să înceapă în curând un studiu de eficacitate a celei de-a treia doze de rapel pe zece mii de persoane. În acelaşi timp, Pfizer şi BioNTech proiectează deja o nouă versiune a vaccinului care ţinteşte în mod specific varianta Delta, dar, deocamdată, directorul ştiinţific al companiei spune că nu este necesară schimbarea formulei vaccinului actual.

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro