Un bugetar din Italia, cunoscut sub numele de „regele absenţelor” în presa din peninsulă a depăşit recordul naţional de absentat de la serviciu, după ce a încasat salariul fără să se prezinte la muncă vreme de 15 ani, relatează The Guardian.
Poliţiştii italieni spun că angajatul a fost plătit cu salariul lunar, încasând un total de 538.000 de euro, în ciuda faptului că nu s-a prezentat la serviciu din 2005. Bărbatul avea contract de muncă la spitalul Pugliese Ciaccio din oraşul sudic Catanzaro.
În vârstă de 67 de ani, bărbatul riscă acum să fie condamnat pentru abuz în serviciu, uz de fals şi extorcare. Şase manageri sunt, de asemenea, investigaţi pentru că ar fi permis acestuia să lipsească de la serviciu fără să ia nicio măsură, o practică utilizată frecvent în sectorul public italian, conform The Guardian.
Poliţiştii au investigat situaţia ca parte a unui efort mai amplu – investigaţia care poartă numele de „Part Time” a descoperit că bărbatul a ameninţat-o pe directoarea spitalului pentru a face în aşa fel încât aceasta să nu înceapă o cercetare disciplinară împotriva lui.
Ulterior, directoarea s-a pensionat, iar bărbatul a continuat să lipsească de la serviciu pentru că nimeni din conducerea spitalului nu l-a mai verificat.
În 2016, guvernul a înăsprit legea în ce priveşte absenteismul la serviciu, în contextul în care o investigaţie a dezvăluit că aceasta este o practică des utilizată printre bugetarii italieni.
Sursa: www.digi24.ro