Ţările Uniunii Europene au căzut de acord, miercuri, să lanseze certificatul destinat călătoriilor pentru a redeschide turismul în această vară. Decizia, agreată la nivel de ambasadori, va fi negociată în detaliu luna viitoare cu deputaţii europeni, astfel încât până în vara anului 2021 să fie deja gata cadrul pentru acest document, relatează Reuters.

 

Acest certificat ar permite celor vaccinaţi, celor care au trecut prin boală sau celor cu test negativ de COVID să călătorească mai uşor în ţările membre UE, unde de mai bine de un an industria turismului este în suferinţă din cauza restricţiilor.

 

Parlamentul European, care trebuie să aprobe propunerea pentru a intra în vigoare, îşi va face cunoscută poziţia spre sfârşitul acestei luni, iar negocierile finale între eurodeputaţi, ambasadorii UE şi Comisia Europeană vor începe în mai.

 

Certificatul verde digital va avea valabilitate un an

Statele membre au stabilit ca durata de aplicare a reglementării privind certificatul european de sănătate destinat facilitării călătoriilor în UE să fie de un an, conform textului adoptat miercuri de ambasadorii celor 27 de state ale blocului comunitar.

 

Propunerea iniţială a Comisiei Europene prevedea ca acest „certificat verde digital” - care ar trebui să intre în vigoare până la sfârşitul lunii iunie - să fie valabil până când Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara că pandemia de COVID-19 a luat sfârşit. Dar statele membre au refuzat să depindă de un organism din afara UE, aşa că au modificat această dispoziţie. Textul prevede acum ca reglementarea să se aplice timp de 12 luni de la intrarea sa în vigoare, urmând ca executivul european să facă un raport de evaluare cu trei luni înainte de sfârşitul acestei perioade, scrie AFP, preluată de Agerpres.

 

Potrivit textului, o suspendare sau o prelungire a certificatului trebuie să aibă loc printr-o procedură legislativă ordinară, adică implicând Consiliul UE (care reprezintă statele membre) şi Parlamentul European, şi nu doar Comisia Europeană.

 

Acest instrument vizează cele 27 de ţări ale UE, dar şi state care nu sunt membre ale UE, dar care fac parte din spaţiul Schengen: Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein.  De asemenea, au fost adăugate unele dispoziţii privind recunoaşterea certificatelor emise de ţări din afara UE.

 

Statele membre vor fi obligate să recunoască vaccinurile aprobate de UE.

 

Totuşi, unele ţări ar putea să emită certificate care să menţioneze şi vaccinul Sputnik din Rusia sau Sinovac din China, care sunt autorizate numai pe teritoriul lor. Celelalte state membre UE urmează să decidă dacă vor accepta sau nu certificatele de vaccinare pe care sunt trecute vaccinuri ce nu sunt aprobate de autoritatea europeană.

 

Politico: Viitoarele paşapoarte de vaccinare riscă să provoace un haos „digital” în UE în privinţa stocării şi uniformizării datelor

În paralel, ţările UE urmăresc să se asigure că sunt disponibile „soluţiile tehnologice necesare”, astfel încât noile certificate, digitale sau pe hârtie, să poată fi emise, se arată în documentul agreat miercuri de Cei 27.

 

În condiţiile în care mai multe ţări au început deja să implementeze propriile certificate, textul prevede o perioadă de tranziţie de şase săptămâni pentru ca aceste ţări să îşi poată adapta sistemul la cadrul european comun.

 

Precizarea vine în condiţiile în care viitorul paşaport de vaccinare propus de Uniunea Europeană riscă să se împotmolească într-o veritabilă „birocraţie digitală” europeană, în lipsa unor standarde clare prin care aceste adeverinţe digitale să poată fi interoperabile, certificate şi unanim valabile în întreg spaţiul comunitar, se arată într-o analiză Politico.

 

Unele guverne europene încearcă deja să dezvolte diverse aplicaţii prin intermediul cărora propriii cetăţeni să facă dovada vaccinării, testării sau a faptului că au fost bolnavi şi s-au vindecat de COVID-19. Scopul declarat: facilitarea călătoriilor în afara graniţelor, în special pentru sezonul turistic de vară.

 

Problema este că nu se ştie, momentan, cum vor interacţiona sau dacă se vor „recunoaşte” între ele toate aceste aplicaţii la nivelul întregii Europe, atunci când va fi cazul.

 

Estonia, de pildă, dezvoltă în acest moment propria sa variantă de paşaport de vaccinare. O primă variantă experimentală (versiunea beta a aplicaţiei) urmează a fi testată la sfârşitul acestei luni.

 

„Întregul proces este unul extrem de rapid, chiar şi pentru Comisia Europeană”, a declarat un reprezentant al companiei de tech estoniene care dezvoltă varianta digitală a viitorului paşaportul de vaccinare.

 

Momentan, în UE se aplică strategia „Fiecare pentru el”

Aplicaţia estoniană va fi astfel lansată înainte ca Uniunea Europeană să decidă care vor fi standardele după care se vor realiza viitoarele adeverinţe electronice verzi.

 

Franţa plănuieşte, de asemenea, să integreze propriul său certificat digital de vaccinare într-o aplicaţie deja existentă de urmărire şi depistare a contactelor COVID. Această aplicaţie nu e compatibilă, în acest moment, cu restul aplicaţiilor similare dezvoltate în UE.

 

La nivelul Uniunii nu există, momentan, o directivă comună valabilă pentru toate statele europene referitoare la modul în care să arate „paşaportul COVID”. La jumătatea lunii martie, Comisia Europeană a prezentat doar o propunere pentru certificatul digital de vaccinare, în încercarea de a impulsiona sectorul turismului, grav afectat de pandemie.

 

Adeverinţa electronică verde va acoperi trei tipuri de adeverinţe – adeverinţele de vaccinare, adeverinţele privind testarea pentru SARS-CoV-2 (prin teste RT-PCR sau teste antigenice rapide) şi adeverinţele pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.

 

Codul QR de pe viitorul paşaport de vaccinare şi datele din „spatele” lui, unul dintre principalele obstacole digitale

Certificatele ar urma să fie eliberate în format digital sau pe suport de hârtie. Ambele vor avea un cod QR care va conţine informaţii esenţiale necesare, precum şi o semnătură digitală care să ateste autenticitatea adeverinţei.

 

O problemă legată de standardizarea şi interoperabiliatea datelor la nivelul UE o reprezintă exact acest cod QR şi, mai ales, ce se află „în spatele lui”: informaţii medicale, felul în care acestea sunt procesate şi stocate. Fiecare guvern dispune de resurse şi grade diferite de digitalizare la nivelul administraţiei publice şi instituţiilor medicale şi de sănătate publică.

 

De asemenea, deşi nu toate ţările impun obligativitatea prezentării unui paşaport de vaccinare, acest certificat are toate şansele să fie oricum necesar, din moment ce principalele companii aeriene private îl vor cere oricum pentru a putea călători în străinătate cu avionul.

 

Liniile aeriene globale care formează Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA) şi-au exprimat încă de la începutul anului sprijinul faţă de crearea unor certificate de vaccinare împotriva COVID-19, cu care pasagerii să poată zbura liber prin Europa.

 

IATA reprezintă 290 de companii aeriene din întreaga lume. Această organizaţie dezvoltă, în acest moment, o aplicaţie numită Travel Pass care le va permite pasagerilor să descarce întreaga documentaţie care să ateste faptul că sunt vaccinaţi anti-COVID.

 

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro