Doar sâmbătă, 60 de avioane din Germania au aterizat la Palma, capitala insulei spaniole, iar duminică au sosit alte 70 de avioane. Numai compania Eurowings a avut 44 de curse spre Mallorca sâmbătă şi duminică, cu decolări de pe nouă aeroporturi germane, de aproape patru ori mai mult decât în weekendul precedent. Compania Tui a adus pe insulă aproape 2.000 de turişti, în 15 avioane care au decolat de pe cinci aeroporturi germane.

 

Zborurile au avut loc pe fondul unor restricţii severe în Germania. Turismul intern nu este interzis, dar cancelarul Angela Merkel şi liderii de stat au decis săptămâna trecută să menţină hotelurile şi staţiunile închise în încercarea de a stopa cel de-al treilea val al pandemiei. Însă guvernul german a eliminat Mallorca şi celelalte insule Baleare de pe lista zonelor cu risc de coronavirus, pe 14 martie, după ce Ministerul Sănătăţii spaniol a raportat scăderea ratei de infectare. În aceste condiţii, germanii care merg pe insulă nu mai sunt obligaţi să stea în carantină şi să se testeze la întoarcere, ceea ce a determinat o creştere a rezervărilor de Paşte.

 

Potrivit ziarului local în limba germană Mallorca Zeitung, aeroportul spaniol Aena aşteaptă un total de 532 de zboruri către şi dinspre Germania din 26 martie până în 5 aprilie. Numărul de zboruri este, totuşi, cu 51% sub sărbătorile de Paşte din 2019, înainte de pandemie.

 

Începând de marţi, toţi pasagerii care vin din străinătate trebuie să prezinte un test de coronavirus negativ, iar guvernul german i-a sfătuit în general pe cetăţeni să nu călătorească, în ţară sau în străinătate.

 

Angela Merkel a ameninţat că va folosi legea federală pentru a recâştiga controlul asupra impunerii restricţiilor după ce mai mulţi lideri ai celor 16 landuri au relaxat măsurile. ”Nu putem continua astfel. Într-un viitor foarte previzibil trebuie să vă gândiţi la modul în care acest lucru ar putea fi tratat la nivel federal într-un mod uniform”, a spus Merkel. Rata de infectare a ajuns în Germania la peste 134 la o sută de mii de locuitori.

 

În prezent rezidenţii spanioli nu au voie să călătorească în ţară.

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro