Austria anunţă că va institui o a treia carantină totală începând cu 26 decembrie, în încercarea de a opri pandemia de coronavirus, a anunţat vineri executivul de la Viena. Populaţia va petrece astfel Anul Nou în lockdown
"În perioada 26 decembrie - 24 ianuarie, restricţiile de circulaţie se vor aplica din nou pe tot parcursul zilei", a indicat guvernul într-un comunicat, informează AFP, citată de Agerpes. Până acum, restricţiile de circulaţie au fost decretate între orele 20:00 şi 06:00.
Printre măsurile anunţate se regăsesc şi închiderea din nou a magazinelor şi a şcolilor până la 18 ianuarie. Deschiderea staţiunilor de schi este lăsată însă la latitudinea autorităţilor locale şi regionale.
Din 15 ianuarie, doar persoanele care au făcut un test antigen vor putea reveni la viaţa socială înainte de ridicarea generală a restricţiilor pe 24 ianuarie, a precizat guvernul.
''În cursul săptămânii 18-24 ianuarie, şcolile, magazinele şi restaurantele vor fi deschise pentru toţi cei care au făcut un test antigen în urmă cu mai puţin de o săptămână", se arată în comunicat.
Profesorii, comercianţii care vin în contact cu clienţii şi şoferii din transportul în comun vor fi testaţi săptămânal începând din 18 ianuarie.
Austria instituie o a treia carantină totală după Crăciun. Populaţia va petrece Anul Nou în lockdown
19 decembrie 2020
- citeşte totul despre:
- austria,
- carantina,
- decembrie,
- pandemie,
- coronavirus
(347 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
New York. Primarul anunţă că vaccinarea anti-Covid va deveni obligatorie pentru toţi angajaţii din sistemul privat, din 27 decembrie.
(7 decembrie 2021)
30 vizualizări
O bunică a fost obligată să şteargă fotografiile cu nepoţii de pe Facebook ca urmare a regulilor GDPR
(22 mai 2020)
361 vizualizări
Turcia, Grecia şi Bulgaria, în topul destinaţiilor externe de vacanţă ale românilor;
(16 noiembrie 2015)
75 vizualizări
A început programul „Vacanţa la ţară”
(17 septembrie 2013)
260 vizualizări
Salina Slănic, cea mai mare din Europa şi locul cu cel mai pur aer de pe planetă
(29 ianuarie 2018)
1362 vizualizări
În sfârşit se face închisoare pentru distrugerea patrimoniului naţional
(23 iulie 2017)
543 vizualizări
Grecia schimbă regulile pentru turişti - toţi cei care intră în ţară pe cale terestră vor fi testaţi la Covid, inclusiv vaccinaţii
(1 iulie 2021)
100 vizualizări
Palacio de Sal: Hotelul construit în totalitate din sare
(31 iulie 2025)
355 vizualizări
Formaţia Nirvana a fost dată în judecată de bărbatul care a apărut când era bebeluş pe coperta albumului Nevermind, în 1991. Acum în vârstă de 30 de ani, bărbatul acuză formaţia rock de pornografie infantilă.
(26 august 2021)
53 vizualizări
Pădurea Copiilor, peste 50.000 de puieţi plantaţi în primăvara lui 2022 cu implicarea a 648 de voluntari
(27 aprilie 2022)
95 vizualizări
1 Mai la mare. Peste 60.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral
(1 aprilie 2015)
419 vizualizări
Ţara europeană care înăspreşte măsurile contra Covid-19, după creşterea numărului de cazuri
(28 iulie 2020)
55 vizualizări
Opt copii români, în iadul din Sri Lanka soldat cu 156 de morţi
(21 aprilie 2019)
113 vizualizări
Cod violet de vreme rea, în Germania. Cea mai severă atenţionare posibilă
(14 ianuarie 2019)
300 vizualizări
Peste 80 la sută din locurile de cazare de pe Valea Prahovei, ocupate de 1 Mai
(28 aprilie 2017)
547 vizualizări
Peste 14.000 de turişti din Republica Moldova au ajuns în acest an în România
(16 iulie 2014)
108 vizualizări
Coada de cel puţin 5 kilometri la vama Kulata.
(2 iulie 2020)
192 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























