Prima zi de şcoală este o zi importantă pentru elevii din întreaga lume. Copii de toate vârstele păşesc curioşi în noul an şcolar pentru a descoperi oportunităţile care îi pregătesc pentru viitor. Prima zi de şcoală este un eveniment marcat diferit de la o ţară la alta, iar mai jos am adunat curiozităţile şi obiceiurile acestei zile din întreaga lume.

Prima zi de şcoală în lume

  • În Japonia, şcoala începe este în luna aprilie. Aici festivitatea deschiderii anului şcolar începe cu o poză făcută elevilor la poarta şcolii şi continuă cu o ceremonie în sala de sport, acolo unde elevii noi, din primul an de şcoală, au parte de o primire specială. Toţi elevii vin îmbrăcaţi în uniforme, iar mamele acestora poartă kimonouri tradiţionale.
  • În Germania, prima zi de şcoală este una dulce pentru copii, deoarece primesc un cornet plin cu dulciuri, gustări sau mici daruri, cornet pe care îl pot deschide doar la şcoală. Important de ştiut este faptul că în Germania, copiii care intră la şcoală trebuie să ştie să scrie şi să ţină corect în mână un instrument de scris.
  • Rusia şcoala începe întotdeauna pe 12 septembrie, indiferent dacă ziua pică în weekend ori într-o zi de sărbătoare. Ziua de 12 septembrie poartă numele de Ziua Ştiinţei şi marchează începutul toamnei.
  • În Israel tradiţia primei zile de şcoală spune că elevii ling literele desenate cu miere pe tablă, asta pentru a-şi aduce aminte că învăţătura este una benefică pentru ei.
  • În Noua Zeelandă, copiii încep şcoala în luna februarie, la sfârşitul iernii. La ceremonia de deschidere se desfăşoară dansuri războinice, se cântă şi se ţin discursuri importante. Aici, tradiţiile din prima zi de şcoală reflectă cultura populaţiei indigene Maori.
  • În Olanda, copiii încep şcoala de la vârsta de 4 ani. Bineînţeles că primii ani de învăţătură sunt doar pentru a se familiariza cu programul şi învaţă să se joace şi să socializeze. Programul de şcoală îl încep de la 6 ani.
  • În India, prima zi de şcoală coincide cu începutul sezonului musonic, motiv de distracţie. Copiii indieni primesc în clase ghiozdane pline cu rechizite, dar şi bomboane dulci şi umbrele colorate. În Polonia, toţi copiii poartă la şcoală uniforme în fiecare zi. Băieţii poartă pantaloni albaştri, iar fetiţele fuste albastre.
  • În Finlanda, şcolile sunt considerate cele mai bune şcoli din întreaga lume. Aici se desfăşoară o mulţime de activităţi practice, pentru a-i antrena pe copii, iar până în clasa a treia nu se dau note. De asemenea, până în clasa a XII-a nu se dau testări sau evaluări naţionale, iar elevii nu se confruntă cu presiunea venită din parte profesorilor din cauza notelor.
  • În Elveţia, sistemul de învăţământ le oferă copiilor două ori pe zi pauză de masă. În tot acest timp, părinţii pot veni la şcoală să îi ia pe copii acasă pentru a lua masa împreună.

Alte curiozităţi despre programul de şcoala din întreaga lume

 

  • În fiecare an se produc peste 14 miliarde de creioane în întreaga lume. Creioanele sunt des folosite la şcoală de către elevii din întreaga lume. Un creion poate fi ascuţit de aproximativ 17 ori şi poate scrie până la 45.000 de cuvinte;
  • Începând cu anul 1858, guma de şters a fost adăugată creioanelor;
  • Înainte să apară guma de şters, pentru a şterge urmele de creion, oamenii foloseau miezul de pâine. Ai încercat vreodată să faci asta?
  • Creioanele pot scrie chiar şi în spaţiu, în apă ori dacă sunt ţinute cu susul în jos;
  • Aproximativ 2,4% dintre copiii din întreaga lume suferă de Didaskaleinophobia – teama de a merge la şcoală;
  • Cea mai mare şcoală din lume, în ceea ce priveşte numărul de elevi, este City Montessori din Lucknow, India.
  • Prima Şcoală Românească a fost deschisă în anul 1495, iar aceasta este în interiorul curţii Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric Şcheii Braşovului.
  • Inventatorul român Petrache Poenaru a primit un brevet francez la 25 mai 1827 pentru inventarea primului stilou cu un rezervor realizat dintr-o pană mare de lebădă, iar Lewis Edson Waterman a preluat ideea românului transfomându-l într-un stilou ce se poate umple prin intermediul peniţei, în 1884 producând un flux mai sigur de cerneală


(sursa wikipedia.ro).