O nouă bombă a explodat luni lângă o biserică din Colombo, Sri Lanka în timp ce  o echipă de geneşti încerca să o detoneze, relatează Reurters.

 

O furgonetă parcată în apropierea unei biserici din Sri Lanka unde zeci de oameni au fost ucişi duminică a explodat luni, a relatat un martor pentru Reuters, potrivit căruia deflagraţia s-a produs în momentul în care o echipă de genişti încercau să dezamorseze un dispozitiv exploziv.

 

″Furgoneta a explodat când echipa de deminare a STF (Forţa Specială de Reacţie Rapidă) şi forţele aeriene au încercat să dezamorseze bomba″⁣, a declarat martorul citat.

 

Poliţia a găsit 87 de detonatoare într-o autogară din Colombo

Poliţia din Sri Lanka a găsit 87 de detonatoare de bombe în autogara principală din capitala Colombo, la o zi după seria de atentate sinucigaşe în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 290 de persane, inclusiv cetăţeni străini, relatează Reuters.

 

Forţele de ordine anunţă, într-un comunicat, că ”87 de detonatoare au fost descoperite în autogara privată Bastian Mawatha din Pettah”, un cartier al capitalei situat la jumătatea distanţei între hotelurile şi biserica din Colombo lovite duminică de explozii.

 

”Poliţia a găsit 12 dintre detonatoare împrăştiate pe sol şi, ulterior, a cercetat o groapă de gunoi în care au mai fost găsite încă 75”, au precizat autorităţile.

 

Guvernul a anunţat luni decretarea stării de urgenţă de la mijlocul nopţii de luni (18:30 GMT) din motive de ”securitate publică”.

 

Starea de urgenţă are drept scop întărirea acţiunii forţelor de securitate, dotându-le cu puteri speciale. Starea de urgenţă ”a fost decisă în scopul de a autoriza poliţia şi cele trei forţe (ale armatei) să asigure securitatea publică”, a comunicat preşedinţia.

 

 

 

 

Sursa:www.stirileprotv.ro