Cel mai lung pod pietonal din lume a fost inaugurat în weekend în Elveţia, în apropiere de oraşul Zermatt. Construcţia se află la o înălţime de 85 de metri şi măsoară aproape jumătate de kilometru.
Podul peste râu Grabengufer măsoară 494 metri şi înlocuieşte construcţia anterioară, afectată de căderile de pietre, informează BBC, citat de Agerpres. Europabrücke (Podul Europei) este destinat excursioniştilor şi face parte dintr-un traseu de drumeţie de două zile dintre Zermatt şi Grächen, în sudul Elveţiei, cu vedere spre masivul Matterhorn.
Podul este legat cu cabluri care cântăresc aproximativ opt tone şi este echipat cu un sistem care îl împiedică să se balanseze, potrivit Consiliului de Turism din Zermatt
Cel mai lung pod pietonal din lume, inaugurat în Elveţia
1 august 2017
(518 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Slovacia: Omul de afaceri Jaroslav Haščák, care deţine farmaciile Sensiblu în România, a fost reţinut pentru corupţie şi spălare de bani
(2 decembrie 2020)
91 vizualizări
Marea Britanie. Guvernul vrea să acorde câte 500 de lire persoanelor confirmate cu coronavirus pentru a se autoizola.
(22 ianuarie 2021)
217 vizualizări
O plajă a reapărut în mod miraculos în Irlanda după 30 de ani de la dispariţie
(21 mai 2017)
112 vizualizări
Plaja Gura Portiţei, locul retras de la malul Mării Negre
(19 octombrie 2013)
1307 vizualizări
Două oraşe din Italia vând case cu 1 euro. Cum poţi să te muţi în paradisul de la Mediterana
(29 aprilie 2019)
1074 vizualizări
Autorităţile din regiunea Campania din sudul Italiei aplică amenzi de până la o mie de euro persoanelor care nu poartă mască în spaţiile închise. În Franţa amenda este de 135 de euro.
(27 iulie 2020)
110 vizualizări
Chinezii fac un parc în mijlocul deşertului
(19 ianuarie 2015)
163 vizualizări
Microsoft dă tonul schimbării: Gigantul hi-tech a implementat săptămâna de lucru de 4 zile în Japonia. Rezultatele sunt surprinzătoare
(5 noiembrie 2019)
66 vizualizări
Atac în stil mafiot în Roma. O tânără româncă însărcinată a fost bătută şi jefuită de 11.000 de euro de doi falşi carabinieri
(10 februarie 2021)
158 vizualizări
Federaţia Asociaţiilor de Promovare din România cere înfiinţarea Organizaţiei Române de Turism
(21 mai 2015)
1071 vizualizări
La 19 ani s-a căsătorit cu..o bunică în vârstă de..72 de ani! VIDEO
(18 aprilie 2018)
464 vizualizări
Irak: Bilanţul incendiului de la spitalul Covid-19 a ajuns la 52 de morţi şi 22 de răniţi
(13 iulie 2021)
49 vizualizări
A treia doză de vaccin împotriva Covid-19, o posibilitate reală: anunţul experţilor germani
(17 mai 2021)
29 vizualizări
Brazilia: dacă dispare jaguarul, dispare şi pădurea tropicală
(3 februarie 2014)
305 vizualizări
O peşteră unică în România: Peştera cu Cristale din Mina Farcu
(5 mai 2019)
277 vizualizări
Cercetătorii americani au descoperit că virusul SARS-CoV-2 este încă "viabil" în aer la aproximativ 5 metri de un pacient infectat
(14 august 2020)
225 vizualizări
Actorul Costin Marculescu, gasit mort in casă! Avea doar 50 de ani!
(11 iunie 2020)
1231 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026





















.jpg)




