Zona staţiunii Neguleşti din judeţul Neamţ rămâne o destinaţie turistică pentru iubitorii de natură care nu se sfiesc să meargă şi pe jos. Drumul până la staţiune este asfaltat, însă pentru a te bucura cât mai mult de pitorescul şi farmecul naturii este mai potrivită o excursie de felul celei pe care o făcea Calistrat Hogaş prin aceşti munţi.

Reperul principal îl reprezintă chiar staţiunea. Este situată în comuna Piatra-Şoimului, la o distanţă de 10 km de oraşul Roznov şi 25 km de municipiul Piatra-Neamţ. Din drumul naţional DN 15 care leagă Bacăul de Piatra-Neamţ, în sensul giratoriu din orăşelul Roznov se face spre Tazlău, dar, imediat după podul peste râul Bistriţa, trebuie virat la dreapta. Singura intersecţie importantă care urmează are un indicator turistic eficient.

Spre Neguleşti, drumul urcă pe valea pârâului Iapa. Staţiunea este amplasată la o altitudine de circa 400 de metri, fiind înconjurată de coline împădurite, la întâlnirea dintre Munţii Goşmanului cu depresiunea Cracău-Bistriţa.

Din păcate, noua staţiune, prinsă de evenimentele din ’89 încă neterminată, nu a funcţionat niciodată ca bază de tratament. Acum se află în conservare, aşteptând să apară un investitor sau o finanţare de la Consiliul Judeţean Neamţ, cel care o are în proprietate.

Staţiunea Balneo-Climaterică Neguleşti a fost înfiinţată în anul 1874, reamenajată în anul 1935, când avea pavilioane construite din lemn, pe două nivele. A funcţionat ca bază de tratament cu apele minerale captate până în anul 1962, când un primar comunist, căruia nu i-a rămas un bun renume, a desfiinţat-o, invocând lipsa dotărilor. Abia în 1978 a fost întocmit un plan local de valorificare a apelor de la Neguleşti, care a fost trimis la Ministerul Turismului din acea perioada. Au urmat studii hidrogeologice în 1982-1983, astfel că în 1986 a început construirea noii baze de tratament.

După 1990, Staţiunea Neguleşti a funcţionat până în vara anului 1992 ca hotel, doar pentru cazare, nefiind pusă în funcţiune şi baza de tratament. Un nou plan pentru dezvoltarea staţiunii a fost întocmit în 1993. Un an mai târziu, au fost obţinute aprobările şi abia în ianuarie 1995 au fost reluate lucrările. Însă, din lipsă de fonduri, din 1996 nu au mai fost alocaţi bani pentru punerea în funcţiune a staţiunii.

Cele 10 izvoare de la Staţiunea Neguleşti au ape clorosodice, magnezice şi iodurate, având numeroase indicaţii terapeutice.

Izvor care vindecă bolile de ochi

Dacă apa izvoarelor din staţiune nu poate fi băută din cauza sărurilor şi a oxizilor pe care le conţine, un izvor situat la circa doi kilometri în amonte are mare faimă printre localnici. Aceştia îl numesc Izvorul lui Grasu şi cred că apa lui vindecă bolile de ochi.

Un pod de lemn aşezat pe solul îmbibat cu apă şi trecând în lungul gardului unei case bătrâneşti te duce, din drumul forestier, câţiva metri până sub munte. O ţeavă montată în urmă cu cine ştie câţi ani transformă izvorul într-o cişmea. Alături, o masă cu bănci din lemn te pofteşte la odihnă în umbra pădurii.

Un localnic venit cu mai multe bidoane pentru a-şi face provizii ne spune că trebuie să te speli pe ochi cu apă în fiecare dimineaţă şi de câte ori pofteşti în timpul zilei.

Izvorul rămâne, însă, insuficient cercetat şi, mai mult, îşi iroseşte cea mai mare parte a apei curgând în gol. Conform puţinelor date de specialitate, izvorul cu apă dulce conţine elemente oligoradioactive, calitate care le indică pentru tratamentul conjunctivitelor alergice şi nespecifice şi al blefaroconjunctivitelor.

Tumultul cascadei şi bucuria descoperirii lacului Veselaru

Urcând încă vreo doi kilometri pe valea râului Iapa, întâlneşti cascada Duras.

Confruntarea dintre stânca muntelui şi apele vijelioase a dat naştere unei diferenţe de nivel de circa zece metri. Apa curată a pârâului se transformă într-o zbatere aeriană zgomotoasă, după care se linişteşte într-un bazin în care domneşte păstrăvul. Aflat în administrarea Romsilva, locul este supus interdicţiei de pescuit, fapt afişat la marginea drumului.

De altfel, după cum spun localnicii, apa pârâului Iapa este populată de păstrăv pe tot cursul ei. În apropiere, a existat până în perioada interbelică o mină de chihlimbar. Din galerii era scos nisipul pentru fabrica de sticlă din Neguleşti, dar şi preţioasa ambră. Chihlimbarul rămâne ferecat în stânci, dar parfumul lui îţi poate stârni imaginaţia şi acum.

Descoperirea cea mai curioasă poate fi însă lacul de baraj natural Veselaru.

Frate mai mic al Lacului Roşu, Veselaru s-a născut în anul 1940, după o mişcare tectonică în urma căreia a apărut o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi de luciu de apă. Singurii care te pot îndruma spre acel lac sunt localnicii, căci nu există nici un indicator.

Înainte de a ajunge în satul Neguleşti, la ieşirea din satul Luminiş, trebuie trecut pârâul Iapa prin vad, pentru că nu există pod. Intrarea în pădure se face la Căsuţa de Piatră – o fostă cârciumioară rustică, acum închisă.

De aici, pe un drum de TAF cu bălţi adunate din loc în loc pe cale, după un urcuş de vreo jumătate de oră, efortul îţi este răsplătit de o privelişte memorabilă. Un covor de frunze se aşterne înaintea apei în care se închid bolţile pădurii duble: una deasupra, alta simetrică, reflectată de oglinda naturală.