Alcoolul şi volanul sunt, dintotdeauna, duşmani de moarte. Şi totuşi, unii şoferi aleg să-şi pună viaţa în pericol, dar să-i expună şi pe alţii la riscuri, urcându-se băuţi la volan. În cât timp iese alcoolul din organism, dacă vrei să te urci la volan?
O mulţime de cercetători s-au străduit să răspundă la această dilemă. Durata eliminării alcoolului din corp ţine de mulţi factori, între care greutatea consumatorului, tipul de băutură pe care l-a servit acesta, durata timpului de consum şi de cât de multă odihnă a avut parte respectivul după consumul de alcool.
Medicii susţin că în ceea ce priveşte persoanele care consumă alcool pe stomacul gol, valoarea maximă a alcoolemiei se atinge în 20-30 de minute. Acest lucru se întâmplă deoarece metabolismul este mai rapid şi alcoolul ajunge mai repede în sânge.
Dacă cel care a consumat băuturi alcoolice are o greutate de 70 de kilograme, iată în cât timp va elimina alcoolul din corp:
o bere de 500 ml se va elimina în aproximativ 2 ore;
un litru de vin se elimină între 7 ore şi 9 ore;
100 ml de lichior se elimină în aproximativ 3 ore şi 10 minute;
100 ml palincă se elimină în aproximativ 4 ore şi 10 minute;
100 ml vodcă se elimină în aproximativ 3 ore;
Timpul eliminării băuturilor poate să difere în funcţie de gradul de alcool pe care îl conţine fiecare
Ce păţeşti dacă te urci băut la volan?
Conform Codului Rutier din România, o concentraţie de alcool în sânge între 0,20 – 0,50 g/l, sau 0,15 – 0,25 mg/l în aerul expirat, reprezintă contravenţie şi este sancţionată cu suspendarea permisului de conducere până la şase luni.
În cazul în care alcoolul este de peste 0,5 g/l alcool pur în sânge, fapta şoferului constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani. Cei care scapă sunt conducătorii auto care au o concentraţie de alcool în sânge mai mică de 0,20 g/l.
Sursa:www.playtech.ro