Castelul cu inorogi sau Castelul Kornis este una dintre cele mai speciale clădiri care se regăsesc în zona Transilvaniei. A fost cândva o construcţie superbă, poate cel mai frumos castel renascentist din Ardeal, în care era adăpostit cel mai mare muzeu de ştiinţe naturale din Europa.
Astăzi, ansamblul este inclus pe lista monumentelor istorice ale judeţului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii şi Cultelor, dar nu a beneficiat între timp de nici o lucrare de renovare.
Castelul se află în satul Mănăstirea (fost Benediug) din judeţul Cluj, pe malul râului Someş, la şapte kilometri de oraşul Dej.
Istoria castelului începe în anul 1573, când Kristof Kereszturi a început construcţia castelului în stil renascentist, care s-a întins de-a lungul a 19 ani, până în anul 1592. În cursul timpului, castelul a fost mereu completat cu clădiri secundare pe forma unei incinte patrulatere. În anul 1600, soţia răposatului Kereszturi, Kolosi Ilona, şi-a căsătorit fiica pe nume Katalin cu Kornis Boldijar, care se trăgea din neam de români înnobilaţi.
După ce domeniul devine proprietatea familiei Kornis, în jurul anului 1673, Gáspár Kornis (1641-1683) ridică etajul al doilea al clădirii principale, pe latura sudică, dotată cu trei turnuri octogonale de colţ şi un bastion în formă de pană.
Fiul său, Zsigmond Kornis renovează castelul în anul 1680. Totodată, fiul a reparat castelul, deoarece fusese deteriorat în timpul revoltei Curuţilor lui Francisc Rakoczi, de la începutul secolului al XVIII-lea. În anul 1720, Zsigmond Kornis adaugă două bastioane noi octogonale în partea nordică, iar turnul de la intrarea în castel, distrus în timpul revoltei, este refăcut pe latura de vest, turn care încă mai există şi în zilele noastre.
În această perioadă are loc şi redecorarea încăperilor castelului cu fresce pe tavane, sunt refăcute lucrările din lemn ale ancadramentelor ultimului etaj şi scara ornamentată cu motive populare.
În faţa turnului de poartă se află un pod, peste un şanţ, la capătul căruia doi inorogi din piatră cu cornul metalic străjuiesc şi astăzi intrarea în castel.
În anul 1941, povestea castelului se termină brusc, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, când o parte din castel a fost distrusă. Castelul adăpostea şi o bibliotecă imensă, cu peste 9.000 de volume, formate din colecţii de cărţi rare. Atunci au venit comuniştii, contele Kornis a fugit, iar sătenii au dat foc cărţilor în curtea castelului.
După acest incident distrugător, o parte din zidăria castelului a fost reconstruită timp de un an, între 1975-1976, iar capela Kornis a fost preluată de către Biserica Ortodoxă.
Din păcate, însă, nu au existat lucrări importante şi serioase de refacere a castelului, fapt pentru care astăzi castelul se află în ruine. Doar statuile celor doi inorogi au rămas încă impozante printre ruine.
Legendele din ruine
Legenda localnicilor spune că inorogii Castelului de pe Someş, frământau câmpurile şi stricau recoltele, fapt pentru care unul dintre soldaţii castelului i-a străpuns cu suliţa, omorându-i.
Castelul cu inorogi din satul Mănăstirea şi-a căpătat faima şi datorită a două icoane sculptate. Impresionat de faptul că icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, care se află în apropiere, lăcrima, iar Zsigmond Kornis porunceşte ca icoana să fie adusă la castelul său.
Localnicii de la Nicula au protestat împotriva acestei decizii, şi au decis să facă comandă de două reproduceri de icoane sculptate în piatră inspirate după cea de la mănăstire. Astăzi nici una dintre icoane nu se mai află în castel, una dintre ele a fost furată, iar cealaltă a fost dusă la Muzeul de Istorie din Dej, spre a fi protejată.
După Zsigmond Kornis, următorul conducător al castelului a fost Kornis Karoly. Acesta a construit, între anii 1905 şi 1910, o uzină electrică şi o şcoală impresionantă prin arhitectură şi mărime. Lumea şi astăzi poartă în suflet o amintire plăcută despre el, rămasă din generaţiile care au trăit pe vremea lui.
Ultimul stăpân al domeniului castelului a fost nepotul său, care purta acelaşi nume, Kornis Karoly. Acesta a părăsit satul Mănăstirea la sfârşitul anilor 1940, acesta însemnând şi momentul când castelul a intrat în perioada de destrămare. Comuniştii au transformat, astfel, jumătate din castel în siloz, iar cealaltă jumătate în şcoală.
Groapă de gunoi cu valoare istorică
Domeniul aparţine astăzi Gabrielei Kornis, care este ultima moştenitoare a familiei de nobili Kornis. Bătrâna are 92 de ani şi locuieşte într-o garsonieră din Budapesta, capitala Ungariei. Sătenii o numesc chiar şi astăzi „Grofoaia”.
Castelul a devenit pe rând, şcoală, cămin cultural şi, de asemenea, chiar sediu pentru IAS. Astăzi, din nefericire, din el a rămas doar o ruină pe care sătenii o folosesc ca groapă de gunoi.
Starea de degradare în care se regăseşte astăzi minunata clădire de altădată, plină de istorie, este astăzi doar articol de presă, iar autorităţile se pare că nu vor să ia atitudine în acest sens.
Mai mult de atât, lucrurile par să meargă tot mai înspre rău, şanţul de apărare al castelului este astăzi un saivan pentru oi, iar în apropierea intrării monumentale, unde se află cei doi inorogi îngenunchiaţi, găsim căpiţe de fân, adică mâncarea pe timp de iarnă pentru animale.
Chiar şi în aceste condiţii dureroase pentru patromoniul naţional, castelul a rămas şi astăzi atracţie pentru foarte mulţi turişti, care au auzit impresionanta poveste despre castel şi nu evită de a-l vizita, aşa printre munţii de gunoaie. Mulţi dintre ei vin doar sa îşi facă poze cu statuile celor doi inorogi din piatră.
Dacă ajungeţi la Castelul Kornis, cu siguranţă îl veţi întâlni pe Imre Szatmari. El este astăzi legenda satului. A fost omul de încredere al grofilor, care dintr-un paznic de câmp a ajuns lăcătuş mecanic, deoarece a fost trimis de către grofi să fie şcolit la o şcoală de meşteri. Nenea Imre nu poate uita nici astăzi balurile somptuoase ce aveau loc la castel, cu invitaţi din lumea bună, şi nici cum îi conducea pe grofi cu limuzina la discuţii de afaceri ce se desfăşurau la Dej sau la Cluj.
