Situată în apropiere de Cluj, Cascada Ciucaş este una dintre cele mai impresionante atracţii turistice din ţară, fiind vizitată anual de mii de turişti.
Cascada este situată în Defileul Hăşdatelor, pe cursul inferior al Văii Hăşdate, nu departe de satul Corneşti, comuna Mihai Viteazu, la aproximativ 55 km de oraşul Cluj Napoca.
Defileul Hăşdatelor este un loc fascinant cu rupturi de pantă, cu repezişuri şi cascade repezi. Cascada Ciucaş are o înălţime de doar 5 metri, iar la baza acesteia se află un mic lac în care se acumulează apa ce vâltoreşte pe cascadă.
Cascada Ciucaş este aproape sinonimă cu Lacul Ciucaş, ele fiind situate în acelaşi amplasament geografic şi unite. Împreună, sunt de o deosebită importanţă geografică naţională, dar şi locală.
Râul care vine dinspre Cheile Turzii este cunoscut ca fiind de o frumuseţe covârştitoare, acesta făcând o cotitură prin stânci şi săpând o vână în piatră, datorită sugrumării sale.
Acesta urmează un traseu şerpuit printre stânci abrupte. Efectul seamănă cu apa dintr-un jacuzzi, peisajul fiind extrem de frumos. Viteza de curgere a apei este foarte mare, în raport cu înălţimea de un metru, ceea ce crează o imagine spectaculoasă.
Deşi nu este cea mai cunoscută din ţara noastră, Cascada Ciucaş uimeşte prin farmecul ei. Este foarte des căutată de oamenii din zonă sau de turiştii care ştiu de existenţa ei.
Accesul se face de la intrarea în satul Cheia, imediat la stânga pe lânga podul ce trece peste Arieş. Apoi urmaţi un drum pietruit de aproximativ doi kilometri până la intrarea în Defileul Hăşdatelor.
În imediata apropiere a cascadei, vă puteţi caza în incinta cabanei Poarta Apusenilor, aflată la aproximativ 10 minute de cascadă. De asemenea, puteţi vizita şi Băile Turda aflate într-o zonă depresionară înconjurată de păduri, la o altitudine de 360 metri.