Monument al naturii, Peştera Urşilor din judeţul Bihor este unul din cele mai vizitate obiective turistice din Munţii Apuseni, fiind unicat în Europa.
Peştera Urşilor se află la ieşirea din satul Chişcău, comuna Pietroasa, spre satul Giuleşti şi Păstrăvăria Chişcău, potrivit www.pesteraursilor.net. La Chişcău se poate ajunge dinspre Oradea — Beiuş sau din direcţia Deva — Stei, pe DN 76 (E79), până în dreptul platformei industriale din Sudrigiu, de unde drumul continuă pe DJ 763.
Monumentul a fost descoperit în septembrie 1975, în urma unor lucrări executate la o carieră aflată în imediata vecinătate a satului Chişcău, menţionează acelaşi site. Peştera a fost descoperită de minerul Traian Curta, care lucra la carieră. În urma unei explozii controlate, de rutină, acesta a observat o crăpătură în rocă, care ulterior s-a dovedit a fi singura cale de acces către o lume extrem de spectaculoasă.
Iniţial s-a încercat distrugerea acesteia, însă până la urmă s-a reuşit salvarea, conservarea şi amenajarea peşterii pentru a fi inclusă în circuitul turistic, arată acelaşi site. Peştera a fost atent cercetată, iar o parte a fost amenajată. Cu toate că amenajarea s-a încheiat în 1978, Peştera Urşilor a intrat în circuitul turistic abia la 14 iulie 1980, dată la care a fost inaugurată oficial.
Denumirea de Peştera Urşilor provine de la numeroasele oase de urs găsite în peşteră.
În urma cercetărilor şi analizelor efectuate de către specialişti, s-a stabilit că acele schelete aparţin unei specii dispărute de urs de cavernă (Ursus Spelaeus). Potrivit aceloraşi cercetări, s-a aflat că cele mai vechi oase au o vârstă de 100.000 ani, iar cele mai recente, „doar” 17.000 ani.
Urşii de cavernă aveau dimensiuni impresionante faţă de speciile de urşi care se găsesc în prezent, în Romania. Ursul de peşteră avea aproximativ 4 metri înălţime, atunci când se ridica în două labe, şi o greutate impresionantă de 1.000 kg.
La momentul descoperirii Peşterii Urşilor, existau 5 schelete complete din specia Ursus Spelaeus. Un al şaselea schelet complet se află într-o zonă care nu se vizitează, aflată în Rezervaţia Ştiinţifică. În capătul Galeriei ”Emil Racoviţă”, a fost reconstituit un schelet al ursului de cavernă pentru a exemplifica vizual dimensiunile acestei specii.
Peştera Urşilor este formată din patru galerii — Galeria Oaselor, Galeria ”Emil Racoviţă”, Galeria Lumânărilor şi Rezervaţia Ştiinţifică. Accesul în Galeria Ştiinţifică, aflată în continuarea Galeriei ”Emil Racoviţă” şi accesibilă numai printr-un puţ de 30 m, este destinată speologilor profesionişti, potrivit www.pesteraursilor.ro.
Galeria Oaselor este secţiunea din peşteră care se află la intrare, numele provenind de la numeroasele oase ale urşilor de Cavernă, găsite în acest loc. Oasele au rămas în acelaşi loc în care au fost găsite. Grosimea tavanului la intrarea în Peştera Urşilor, în punctul în care s-a intrat pentru prima dată, este de numai 2 metri, fiind cea mai mică grosime din toată peştera.
Galeria ”Emil Racoviţă’‘ este cea mai mare galerie din porţiunea amenajată a peşterii şi a fost denumită după marele speolog şi cercetător Emil Racoviţă, de al cărui nume se leagă mai multe descoperiri importante. Galeria conţine formaţiuni calcaroase spectaculoase, stalactite, stalagmite, coloane, care au diferite forme şi mărimi. În această galerie, tavanul are grosimea cea mai mare din toată peştera.
Pot fi admirate şi superbele formaţiuni de stalactite şi stalagmite, dintre care se remarcă cele numite Palatele fermecate, Lacul cu nuferi, Mastodontul, Căsuţa Piticilor, Draperiile din Galeria Urşilor, Portalul, Pagodele şi Sfatul Bătrânilor. Tot timpul anului, temperatura din peşteră este de 10 grade.
Galeria Lumânărilor din Peştera Urşilor şi-a primit numele după numeroasele stalactite care seamănă cu nişte lumânări. Aceasta duce spre ieşirea din peşteră, o ieşire creată în mod artificial pentru ca turiştii să ajungă într-un loc cât se poate de apropiat faţă de punctul de plecare.
SURSA: AGERPRES
