Hotelurile şi pensiunile au cazat, în primele opt luni, aproape 14,05 milioane de turişti, în creştere cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din care 82,1% au fost români, iar restul străini, cu cea mai mare pondere a acestora provenind din Uniunea Europeană, potrivit datelor INS.

Din totalul turiştilor străini care au înnoptat în unităţile de cazare din România, 76,1% au provenit din Europa, iar din totalul acestora, 84% au fost din ţările Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în primele opt luni a fost de 2,6 zile la turiştii români, iar la turiştii străini a fost de două zile, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 26,6% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,2 puncte procentuale.