Autorităţile franceze urmează să impună nivelul maxim de alertă sanitară săptămâna aceasta, pentru Paris şi zonele din jur, ca urmare a înmulţirii cazurilor de infecţie cu coronavirus. Măsura implică aplicarea de măsuri restrictive suplimentare pentru locurile publice. 
 
Astfel, barurile vor fi forţate să se închidă din nou, pentru două săptămâni, iar restaurantele trebuie să înăsprească protocoalele de securitate sanitară dacă vor să rămână deschise. Premierul Jean Castex spune că situaţia din Paris nu dă semne de ameliorare, iar “munca de acasă trebuie prioritizată mai mult ca niciodată”. În urmă cu două zile, Franţa a raportat aproape 17 mii de noi cazuri zilnice, un record de la începutul pandemiei.
 
Referitor la Anglia, The Guardian scrie că a intrat în posesia unui document care conţine măsuri de Nivel de Alertă 3 pe care guvernul le ia în calcul, odată cu creşterea numărului de cazuri COVID-19. 
 
Astfel, printre măsurile pe care le conţine draftul: Închiderea afacerilor din domeniul turismului şi al ospitalităţii, interzisă ieşirea din casă, restricţii pentru cei care sunt nevoiţi să-şi petreacă nopţile în altă parte decât acasă, fără activităţi sportive. În document, nu este menţionat nimic despre şcoli, în condiţiile în care premierul Boris Johnson a subliniat că închiderea acestora este o măsură de ultim resort.
 
În Irlanda, conform Reuters, oficiali din Sănătate au recomandat guvernului ca ţara să intre într-o nouă carantină la nivel naţional, timp de patru săptămâni. Mai exact, au cerut intrarea în Nivelul 5 de Alertă, faţă de 2 cât este în prezent (3 în Dublin). Acest nivel presupune ca oamenii să stea în case şi să poată ieşi doar pentru a face sport şi cumpărături. Totuşi, şcolile şi creşele nu vor trebui să fie închise.
 
Este cunoscut faptul că în Irlanda, reprezentanţii guvernului au ţinut cont mereu de sfaturile responsabililor cu Sănătatea, iar în primăvară, ţara a avut una dintre cele mai stricte carantine din Europa.
 
În Spania, guvernul a plasat Madridul în carantină săptămâna trecută, dar restaurantele, sălile de fitness şi magazinele pot funcţiona la capacitate redusă. 
 
La New York, primarul Bill de Blasio a cerut închiderea afacerilor neesenţiale şi a tuturor şcolilor din nouă zone ale oraşului, inclusiv din cartierele Brooklyn şi Queens. Bill de Blasio a explicat că nouă districte au avut o rată de pozitivitate COVID-19 de peste 3%, timp de şapte săptămâni la rând. New York a fost în primăvară unul dintre cele mai afectate oraşe din lume.
 
 
 
Sursa: www.biziday.ro