Salina Slănic, din staţiunea cu acelaşi nume din Prahova, deţine câteva superlative speciale: este cea mai mare din Europa ca dimensiuni, volumul de sare excavată fiind de 2,9 milioane de metri cubi, şi deţine cel mai pur aer de pe planetă, lipsit aproape total de radiaţii şi poluare
Aflată la aproximativ 100 de kilometri de Bucureşti şi 44 km de Ploieşti, staţiunea Slănic este o destinaţie recunoscută pentru activitatea balneoturistică încă din anul 1853, când a fost declarată staţiune turistică de interes naţional.
Printre superlativele Salinei Slănic (Mina Unirea), cel mai important obiectiv turistic dar şi de sănătate din staţiune, se numără un volum imens de sare excavată, 2,9 milioane de metri cubi, care a dus la crearea unor cavităţi cu volume gigantice, respectiv 14 camere cu profil trapezoidal având circa 80.000 de metri pătraţi.
Cele 14 camere au o deschidere de 10 metri la tavan, 32 de metri la talpă, iar înălţimea este de 54 de metri. Adâncimea salinei este de 208 metri. Dimensiunile impresionante au consacrat salina ca cea mai mare din Europa.
Potrivit documentelor existente, moşia Slănic a fost cumpărată de spătarul Mihai Cantacuzino în jurul anului 1685. În 1713, moşia Slănic a fost donată Mănăstirii Colţea din Bucureşti. În perioada 1943-1970, mina a fost în exploatare, iar după 1970, a devenit obiectiv turistic.
Accesul vizitatorilor era asigurat prin coborârea cu o „colivie” prin puţul de extracţie, amenajat pentru transportul de persoane, până la adâncimea de 208 m. După ce liftul s-a defectat, vizitarea se face cu ajutorul microbuzelor. Turiştii pot observa pe traseu elementele din structura internă a masivului de sare, benzile divers colorate, cu nuanţe de gri şi alb ale sării, dar şi vechile locuri în care era exploatată sarea.
Parcurgerea la pas a salinei durează aproximativ două ore, timp în care vă puteţi bucura şi de beneficiile mediului salin.
“Palate de sare” din interior au un microclimat constant, o temperatură constantă pe tot timpul anului de 13º C, o umiditate a aerului de cca. 60% şi aerosoli salini cu efecte terapeutice asupra sănătăţii, fapt care a dus la amenajarea salinei atât pentru agrement, cât şi pentru tratament în maladiile respiratorii.
Condiţiile din mină creează premisele pentru cel mai pur aer de pe planetă, din care lipsesc aproape total radiaţiile şi poluarea. Institutul Naţional de Fizică şi Energie Nucleară efectuează frecvent în salină teste şi măsurători, iar salina este în cărţi pentru amenajarea unui centru studii cosmice european.
În interior este amenajat un sanatoriu cu 50 de locuri dotat cu paturi, scaune, mese, unde vizitatorii cu afecţiuni respiratorii pot petrece câteva ore în linişte. Un tratament de două săptămâni este suficient pentru pacienţii cu probleme pulmonare.
De asemenea, în salină sunt amenajate locuri de joacă cu tobogane, balansoare şi leagăne, terenuri de sport, volei, handbal, tenis, carting şi minifotbal, o sală cu mese de biliard şi un bufet. Deseori, în mina Unirea se organizează diverse competiţii sportive, concursuri, expoziţii şi concerte.
Spectaculoase sunt concursurile naţionale şi internaţionale de aeromodelism, posibile datorită climatului deosebit în care viteza de circulaţie a aerului este aproape de “0”.
Cea mai spectaculoasă cameră a salinei este Sala Genezei, în care se află busturile în sare ale lui Traian, Decebal şi Burebista precum şi scuplturi cu elemente specifice poporului daco-roman. În salină mai există un basorelief al lui Mihai Viteazul, precum şi un bust al lui Mihai Eminescu.
Peste 150.000 de persoane coboară anual în Salina Slănic.
Salina Slănic, cea mai mare din Europa şi locul cu cel mai pur aer de pe planetă
20 februarie 2020
(687 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Olanda ridică restricţiile de circulaţie şi redeschide terasele din 28 aprilie
(21 aprilie 2021)
90 vizualizări
Salina Slănic, cea mai mare din Europa şi locul cu cel mai pur aer de pe planetă
(29 ianuarie 2018)
1362 vizualizări
Sosii la examene. O femeie politician a angajat opt persoane care îi seamănă izbitor pentru a da testele în locul ei
(27 octombrie 2019)
141 vizualizări
În atenţia turiştilor: Risc de avalanşă în Făgăraş!
(11 decembrie 2014)
196 vizualizări
Condiţiile în care românii pot merge în vacanţă în Grecia, din 16 aprilie. Cum poate fi evitată carantina la întoarcerea în ţară
(12 aprilie 2021)
79 vizualizări
Marea Britanie. Un atacator a împuşcat mortal cinci oameni, între care un copil de zece ani, iar apoi s-a sinucis.
(13 august 2021)
40 vizualizări
De astăzi încep înscrierile în programul ”Loteria vizelor”
(2 octombrie 2019)
174 vizualizări
Monumentul de la Adamclisi, vestigiul antic controversat
(31 august 2013)
431 vizualizări
Care sunt cei mai buni şoferi în funcţie de zodie?
(29 noiembrie 2019)
478 vizualizări
Vaccinul de la Oxford a creat anticorpi pentru COVID-19
(20 iulie 2020)
314 vizualizări
Preţuri reduse în staţiunile balneare: ofertele speciale în perioada 15 septembrie - 15 decembrie
(29 august 2014)
106 vizualizări
Ce se întâmplă cu organismul dacă nu bei alcool timp de o lună. Explicaţiile experţilor
(6 ianuarie 2022)
209 vizualizări
Galway, oraşul de la marginea Raiului
(25 noiembrie 2013)
431 vizualizări
Legendele misterioase din Marea Neagră
(26 iulie 2015)
983 vizualizări
Daniela, o asistentă medicală infectată cu coronavirus, s-a sinucis de frică să nu răspândească virusul
(27 martie 2020)
2888 vizualizări
Clujul, nod aerian de marfă. Aeroportul Internaţional Avram Iancu ar putea fi dotat cu terminal cargo
(14 octombrie 2014)
84 vizualizări
Lista noilor servicii medicale de care beneficiază românii de la 1 aprilie
(2 aprilie 2018)
167 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























