Colecţia de maşini de lux a actorului Paul Walker, care a decedat pe 30 noiembrie într-un tragic accident de automobil, va fi scoasă la vânzare. Colecţia cuprinde 30 de maşini de lux, printre care se află automobile din mărcile BMW, Audi, Mustang şi Porsche. Vânzarea maşinilor se va realiza prin intermediul unor agenţi specializaţi în astfel de tranzacţii şi au fost scoase la vânzare de către administratorii averii lui Paul Walker.
Averea lui Paul Walker a fost estimată la 25 de milioane de dolari, iar fiica actorului, Meadow, în vârstă de 15 ani, va moşteni întreaga avere, aceasta fiind desemnată singurul beneficiar al averii. Cel mai probabil, banii de pe colecţie vor ajunge tot în posesia tinerei.