Astăzi bătrân, nostalgicul bulevard cu castani a luat naştere spre sfârşitul secolului XIX, determinând o reorientare în viziunea elitei ploiestene care a generat construirea unor adevărate capodopere arhitectonice pe artera ce leagă centrul oraşului de gara de sud.
Monument de arhitectură de valoare naţională, înscrisă pe lista monumentelor istorice, clădirea Palatului Ghiţă Ionescu este situată în centrul Municipiului Ploieşti, pe „Bulevardul Castanilor” (deschis în 1881), şi face parte dintr-o rezervaţie arhitecturală ce poartă amprenta preocupărilor stilistice ale arhitecţilor români şi străini din ultimul pătrar al secolului al XIX-lea.
Fiind iniţial o reşedinţă particulară, palatul este compus dintr-un corp central şi dependinţe, situate într-o incintă de mari proporţii, marcată de un gard sobru, în feronerie, ce poartă încă în medalioane iniţialele primului proprietar Ghiţă Ionescu (1833-1898) originar din Buzau, care, o data venit în Ploieşti, a facut avere din comerţ, afaceri cu petrol şi operatiuni bancare (tot el este cel care a construit Banca Centrala). A intrat apoi în politică, fiind parlamentar liberal, iar spre finalul vieţii a avut şi două mandate de primar al Ploieştilor. Acesta îşi ridică şi îşi decorează casa în perioada 1885-1894, după planurile arhitectului român Leonida Negrescu, format la École des Beaux Arts din Paris şi profund marcat de personalitatea lui Charles Garnier (1825-1898), creatorul Operei Mari din Paris (1861) şi cel mai important reprezentant al stilului Second Empire.
Ghiţă Ionescu a avut 5 copii: Theodor, Alexandru, Gheorghe, Ana şi Ion. Derivat de la faptul ca era al cincilea urmaş al renumitului om politic, cel din urmă şi-a luat un supranume: Quintus, devenind Ion Ionescu Quintus, nimeni altul decat tatăl lui Mircea Ionescu Quintus.
Familia Ionescu a fost pentru scurt timp proprietara palatului. Prefectura se mutase în 1880 în casa Ergas Mamaciu, dar sediul ajunsese prea mic pentru nevoile institutiei. Aşa că în 1910, prefectura a cumpărat Palatul Ghiţă Ionescu, instalându-se în acest edificiu.
La etaj erau birourile administrative, iar la parter câteva săli erau folosite pentru protocol şi tot la parter se organizau in perioada interbelică vestitele baluri ale prefecturii.
Istoria clădirii nu a constat numai în baluri, ci şi în scene sângeroase, schimburi de focuri si morţi. La inceputul lui 1941 ruptura dintre Ion Antonescu şi legionari era definitivă, iar conflictul a izbucnit şi la Ploieşti, în 21 ianuarie. Iată ce rememora Ion Samoila: ”Am fost chemat la sediu şi când a sosit Com. leg. Victor Silaghi, am plecat cu dânsul la Prefectură. Eram: Cârciumaru, Costică Dumitrescu, Bodea Popescu şi alţii. La poartă era o santinelă care însa nu ne-a somat. Ne-am îndreptat înspre intrarea principală, dar uşa aici era încuiată. Un grup am reuşit să intrăm prin spatele Prefecturii, pe la federală, iar dl. Com. leg. Silaghi printr-o altă intrare din stânga. Dânsul era în fruntea noastra. În coridor suntem întâmpinaţi cu foc de pistol. Cade ucis pe loc dl. Com. Silaghi. Moare zâmbind. Alături de el cade şi Bodea Popescu împuşcat în cap, şi Costică Dumitrescu împuşcat în omoplat şi mână. Deschidem şi noi foc, garda se refugiază în pivniţă şi după un sfert de ora mai bine de 100 de soldaţi au fost dezarmaţi. Prefectul militar care era acolo, Col. Creţoiu, a fost făcut ostatic, iar comanda gărzii a luat-o lt. Dumitrescu.”
Ion Samoila a fugit apoi în vestul Europei, iar în 1953 a fost paraşutat de către americani în România pentru a ajuta rezistenţa anticomunistă. Este prins de comunişti şi executat, iar familia sa este persecutată (sora sa, Ileana Samoila, este arestată şi va naşte în închisoarea Văcăreşti).
În timpul bombardamentelor din 1944 imobilul scapă neatins de bombe, cu toate că în jur mai multe clădiri au fost distruse parţial sau complet de aviaţia anglo-americană. În subsol a fost adapostită colecţia de artă populară a muzeului care funcţionă în casa Hagi Prodan, dar multe din obiecte vor dispărea sau vor fi furate în perioada comunistă.
Destinaţia palatului Ghiţă Ionescu din Bulevardul Independenţei nr. 1 se va schimba din nou în 1968, când prefectura s-a mutat în actualul Palat Administrativ, în imobil instalându-se Muzeul de Artă, care îşi are originea în Pinacoteca Municipiului Ploieşti, înfiinţată în noiembrie 1931 în urma eforturilor consecvente ale unui grup de vază de intelectuali ploieşteni, între care avocatul, omul politic şi colecţionarul de artă Ion Ionescu-Quintus, arhitectul Toma T. Socolescu, istoricul Dumitru Munteanu-Râmnic, cu sprijinul autorităţilor locale şi în cadrul Aşezămintelor Culturale „Nicolae Iorga”.
Evacuată în timpul celui de al doilea război mondial, Pinacoteca Municipiului Ploieşti se va reînfiinţa sub denumirea de Muzeul de Artă Ploieşti în anul 1955.
După 1990, clădirea a intrat în lucrări de consolidare şi renovare, acestea finalizându-se în urmă cu câţiva ani. Interiorul original (scara de marmură, sobele de teracotă, plafoanele pictate) a fost păstrat aproape în întregime.
În 2005, Consiliul Judeţean Prahova a hotărât ca muzeul de artă să poarte numele lui Ion Ionescu Quintus, atât datorită contribuţiei sale la fondarea pinacotecii, cât şi în cinstea familiei Ionescu, cea care a ridicat acest imobil.
sursa: www.republicaploiesti.net
(CC)
