După îndelungi aşteptări, fanii români ai trupei Europe au motiv de bucurie căci vor avea parte de concertul mult visat, pe data de 11 Iunie, la Arenele Romane.

Concertul, care iniţial ar fi trebuit să se desfăşoare în luna Noiembrie, la Sala Palatului, a fost reprogramat din cauza unor modificări ce au intervenit în planul turneului pe care îl desfăşurau artiştii în acel moment.

Ziua de 11 Iunie, noua dată de desfăşurare a concertului, aduce şi schimbări privind locaţia evenimentului, fapt ce va reprezenta, fără doar şi poate, un avantaj major pentru iubitorii muzicii rock. Concertul se va desfăşura la Arenele Romane, cea mai cunoscută locaţie a muzicii rock, a cărei capacitate le permite organizatorilor să pună în vânzare bilete la preţuri accesibile. Astfel, toţi cei interesaţi îşi vor putea procura biletele la preţuri variabile, în funcţie de amplasament, după cum urmează: VIP - 175 lei, Categoria I - 135 lei, Categoria II - 95 lei.

Biletele au fost puse în vânzare şi sunt disponibile în reţeaua EVENTIM, la magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Cărtureşti, Humanitas şi online, prin eventim.ro.

Toţi clienţii care şi-au păstrat biletele achiziţionate pentru concertul Europe anunţat pentru luna Noiembrie vor beneficia de locuri în zona VIP a noii locaţii.

În afara noilor piese, publicul din România va putea asculta ”The Final Countdown”, ”Rock the Night” sau ”Carrie”, celebrele melodii care au cucerit audienţa din întreaga lume.

În România, cel mai popular album lansat de Europe este "The Final Countdown", apărut în anul 1986 şi vândut în aproximativ 4 milioane de exemplare numai în SUA.

În cei peste 30 de ani de la debut, trupa s-a remarcat la nivel internaţional prin numeroase hituri ce au înregistrat vânzări însemnate şi au adus distincţii şi premii muzicale foarte importante.

Trupa va concerta în luna Martie în Marea Britanie, alături de Black Stars Riders, într-un turneu european ce va începe cu două nopţi în Glasgow, va culmina cu două nopţi la Shepherds Bush Empire, din Londra, apoi va continua cu un şir lung de concerte în S.U.A.

Europe este una dintre cele mai de succes trupe scandinave, cu peste 25 de milioane de albume vândute. Succesul trupei a fost marcat în anul 1986 de piesa "The Final Countdown", clasată pe primul loc în 26 de ţări, devenită hit internaţional şi care a dat si numele albumului.

În 1992, după 10 ani deactivitate, trupa a decis să se destrame, iar membrii săi, Joey Tempest, John Norum şi Kee Marcello, au lansat albume solo.

În 2000, în cadrul unui eveniment select, administraţia din Stockholm i-a solicitat pentru susţinerea unui concert, iar în Octombrie 2003 trupa s-a reunit în mod oficial, lansând albumul „Start From The Dark“, vândut în peste 900.000 de exemplare. Noile albume „Secret Society“, „Last Look of Eden“ şi „Bag of Bones“, produse în ultimii ani, i-au adus din nou în atenţia fanilor şi în concerte pe marile scene ale lumii. În 2013, Europe a marcat aniversarea a 30 de ani de activitate prin lansarea unui DVD cu un concert remarcabil susţinut în Suedia. Aventura continuă cu un nou album.

În luna martie a acestui an, suedezii vor lansa cel de-al zecelea album, intitulat ”War of Kings”, titlu ce poartă numele single-ului intrat deja în playlist-urile posturilor de radio din Suedia, Franţa, Marea Britanie şi SUA.