Câmpul magnetic al Soarelui şi-a inversat polaritatea, marcând jumătatea celui de-al 24 ciclu solar care va fi complet peste 11 ani. Experţii NASA susţin că polul sudic al astrului s-a deplasat spre cel nordic, în cele din urmă ele schimbându-şi polaritatea. Acum, câmpurile magnetice vor începe să se deplaseze în direcţii opuse până când vor închide ciclul de 22 de ani care va culmina iar cu inversarea polarizării. „Inversarea câmpului magnetic al Soarelui este un eveniment important”, a explicat dr. Tony Phillips de la NASA. 

S-a calculat că polii magnetici ai Pământului se inversează odată la aproximativ 200.000 de ani, nordul devenind sud şi viceversa. În mod normal, procesul dureaza 4 – 5.000 de ani dar, s-au identificat acum, pentru a doua oară, dovezi conform cărora a existat o transformare de acest fel a planetei, care s-a definitivat în numai câţiva ani.

Prima oară când un indiciu al interschimbării rapide a polilor geomagnetici a fost descoperit era în anul 1995, atunci cand prelingeri de lavă bine prezervate au fost găsite la Muntele Steens, din Oregon, SUA. Cercetările efectuate asupra rocilor de aici de către o echipă condusă de geologul Scott Bogue de la Colegiul Occidental din Los Angeles au dezvăluit că scurgerile de lavă aveau un tipar magnetic neobişnuit. Conform acestui tipar, câmpul magnetic se deplasase de peste 10.000 de ori mai repede decat normal, cu şase grade pe zi. Tiparele magnetice s-au păstrat în cristalele magnetice ale lavei, formate pe măsură ce aceasta s-a răcit.