Oana Grigoruţ, cunoscută acum drept Oana Gregory, este noua vedetă a filmelor Disney. Familia Oanei a plecat din Negreşti Oaş când aceasta avea şase ani şi au ajuns în Chicago. De acolo, familia s-a mutat din nou, de această dată în Los Angeles pentru că Oana s-a dovedit un copil foarte talentat.
La 10 ani a câştigat titlul de "actriţa anului" la preadolescenţi şi a fost declarată primul "Runner-up" - "modelul anului", tot la preadolescenţi în cadrul concursului organizat de International Models & Talent Association, o prestigioasă organizaţie profesională care se ocupă cu depistarea de noi talente.
O dată ce a fost remarcată din peste o mie de concurenţi, Oana a primit şi primele oferte. Astfel, Oana şi-a început cariera în 2010 cu un rol în "Spork". Colaborarea cu Disney Channel XD, începe în 2011, prin apariţia, ca şi „guest star", în 5 episoade din Lab Rats şi Kickin It, iar acum ea a obţinut rolul principal în serialul "Crash & Bernstein", unde o interpretează pe Amanda. Serialul se difuzează în 26 de ţări, iar în România va ajunge 2014, potrivit protvmagazin.ro.