Un nou studiu arată că pruncii femeilor care au fumat ţigări în timpul sarcinii sunt predispuşi să sufere de problem de comportament pe tot parcursul vieţii.
Autorul studiului, Gordon Harold a spus că: „Tot mai multe dovezi sugerează că fumatul în timpul sarcinii are legătură cu rezultatele dezvoltării fătului, după naştere”.
Alte cercetări făcute anterior au sugerat o posibilă legătură între fumatul în timpul sarcinii şi problemele de comportament ale copiilor născuţi ulterior. Acele studii nu au reuşit să elimine influenţa altor factori, cum ar fi genele sau modul în care acei copii au fost crescuţi.
Harold şi colegii săi scriu în cercetarea publicată în jurnalul JAMA Psychiatry că mamele care fumează în timpul sarcinii sunt mai predispuse să aibă un stil parental care să stimuleze comportamentul impulsiv al copiilor.
Pentru acest studiu, cercetătorii au folosit date din trei studii efectuate în Noua Zeelandă, SUA şi Marea Britanie în care femeile erau întrebate dacă au fumat sau nu în timpul sarcinii. Atât părinţii, cât şi profesorii au relatat ulterior dacă acei copii aveau probleme de comportament – cum ar fi dificultatea în a fi atenţi sau bătăile cu alţi copii – între vârstele de 4 şi 10 ani. Totodată, , analiza a comparat copiii care erau crescuţi de mame adoptive cu cei care erau crescuţi de mamele lor biologice. Scopul era acela de a se observa influenţa genelor şi a stilurilor de creştere a copiilor asupra legăturii dintre fumatul în timpul sarcinii şi comportamentul ulterior al copilului.
Cercetătorii au comparat scorul dat comportamentului copiilor cu un scor mediu de 100, pe o scară în care un scor mai ridicat sugerează mai multe probleme de comportament.
În studiile în care erau analizate femeile care şi-au crescut proprii copii biologici, cele care nu fumaseră în timpul sarcinii aveau copii ce obţineau, în medie, un scor de 99, pe când femeile care fumaseră în timpul sarcinii aveau copii ce obţineau, în medie, un scor de 104.
Harold spune că această diferenţă ar duce la consecinţe perceptibile în viaţa de zi cu zi.
Rezultate asemănătoare au fost observate şi în rândul copiilor care fuseseră crescuţi de mame adoptive atunci când cercetătorii au întrebat mamele lor biologice dacă fumaseră sau nu în timpul sarcinii.
Chiar dacă noul studiu nu poate demonstra că fumatul în timpul sarcinii provoacă probleme de comportament, Harold afirmă că cercetarea ajută la eliminarea altor explicaţii.
„Cercetarea arată că perioada prenatală are o influenţă continuă asupra rezultatelor. Noi nu spunem că viaţa de după naştere nu mai este relevantă, ci că ambele perioade sunt importante”, relatează Harold.
Harold afirmă că una dintre explicaţii aceste probleme este aceea că bebeluşii mamelor care fumează se nasc cu dimensiuni mai mici şi le poate fi afectată dezvoltarea creierului.
Harold spune că noua cercetare oferă o serie de motive femeilor să nu fumeze în timpul sarcinii: „Oferirea unui mediu prenatal sigur şi sănătos, ce oferă bebeluşului cea mai bună poziţie de start posibilă, ajută copilul pe termen lung”.
Sursa: reuters.com