Organizatorii festivalului de muzică electronică Untold, care va vea loc în perioada 3-6 august la Cluj-Napoca, au anunţat că cea de-a treia ediţie a evenimentului reprezintă o investiţie de aproximativ zece milioane de euro, jumătate din această sumă fiind asigurată din biletele vândute pentru festival, ei explicând că bugetul destinat cooptării de artişti a crescut şi el semnificativ.
Organizatorii au explicat că bugetul celei de-a treia ediţii Untold a crescut de la şapte milioane de euro, cât a fost în ediţia a doua, la aproximativ 10 milioane.
De asemenea, managerul evenimentului a declarat că 50% din buget este asigurat din bilete, iar creşterea bugetului general a permis şi mărirea cu 50% a bugetului destinat onorariilor pentru artişti, numărul acestora ajungând în acest an la peste 200.
„Desfăşurăm anual un top cu preferinţele fanilor şi încercăm să le satisfacem dorinţele. Untold nu mai este doar muzică, ci şi o experienţă aparte şi, din fericire, acesta este feedbackul participanţilor, dar şi din partea artiştilor, cum este Armin van Buuren. El a spus că la Cluj are cel mai bun show al lui, Martin Garrix spunea că aşteaptă festivalul nebun de la Untold, iar pentru noi descrierea aceasta de nebun este un feedback foarte bun. Pentru bugetul investit, este cea mai înaltă experienţă pe care o poate trăi un tânăr în România, ne dorim cei mai buni artişti, cea mai bună producţie la un preţ accesibil unui tânăr din România. Ne aşteptăm să fie cea mai bună experienţă de până acum la Untold. Ne dorim să oferim o fantezie în viaţa reală”, a mai spus managerul general al festivalului, Bogdan Buta.
Organizatorii festivalului au prezentat şi un trailer al filmului introductiv pentru eveniment, ei explicând că o parte a video-ului a fost filmat în Pădurea Hoia-Baciu, unul dintre actori este un participant la festival în timp ce personajul principal al poveştii este un dragon magic.
„Nu este vorba doar despre line-up, ci despre o poveste frumoasă care continuă ce am început noi în 2016, când am prezentat un magician milenar care reuşeşte să dea putere Transilvaniei şi oraşului folosind rădăcinile acestei zone. S-a găsit forţa necesară pentru a merge mai departe şi acum avem un nou personaj. Este vorba despre dragonul protector născut din stele. Este dragonul care păstrează toate secretele de pe această lume iar ele este chemat la Cluj pentru a ajuta la redescoperirea unor pietre din trecut şi care fiecare dintre ele reprezintă o calitate pe care fiecare dintre noi o avem. Cam acesta ar fi conceptul”, a explicat Edy Chereji, director de marketing şi comunicare.
320.000 de persoane este traficul total pe care organizatorii îl aşteaptă, ei estimând că evenimentul va fi sold-out.
Festivalul are loc în perioada 3-6 august la Cluj-Napoca în zona centrală a oraşului.
Organizatori Untold: Am investit zece milioane de euro în experienţa Untold
23 iunie 2017
(537 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Bardot: peste o sută de iubiţi şi iubite
(4 martie 2020)
768 vizualizări
Turneul ”The Joshua Tree” al formaţiei U2 a debutat în Canada cu mai multe probleme de organizare
(16 mai 2017)
57 vizualizări
Boureanu, la ieşirea din penitenciar: A fost o experienţă grea
(12 august 2017)
573 vizualizări
Casa în care a copilărit George Harrison a fost vândută cu 250.000 de dolari
(23 octombrie 2014)
194 vizualizări
NUNTĂ REGALĂ Prinţul Harry şi Meghan Markle au fost declaraţi soţ şi soţie FOTO/ VIDEO
(19 mai 2018)
1223 vizualizări
Câştigătorul de la Eurovision a fost conectat la o inimă artificială
(26 octombrie 2017)
53 vizualizări
Cum a fost făcută reclama Volvo cu spagatul lui Van Damme
(17 noiembrie 2013)
669 vizualizări
Viaţa lui Andrea Bocelli bate filmul! Cum a orbit celebrul tenor şi ce poveste tulburătoare ascunde naşterea lui
(11 iunie 2019)
193 vizualizări
Olivia Steer, noi declaraţii controversate: „Rujeola nu există”
(7 mai 2018)
825 vizualizări
Fiica unui deputat român a ajuns regina frumuseţii în America
(1 iunie 2015)
434 vizualizări
„Ghici cine e personajul ?“, o nouă formă de exprimare
(9 noiembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
122 vizualizări
Cine priveşte opere ale sculptorului Giacometti are şansa să slăbească
(19 mai 2016)
59 vizualizări
Americanii au inventat restaurantul fără chelneri
(3 septembrie 2015)
75 vizualizări
Teatrul Naţional Bucureşti caută actriţă pentru rolul principal feminin din spectacolul “1984” după George Orwell
(26 martie 2017)
369 vizualizări
BBC: Urşi înfometaţi caută mâncare într-un oraş din România. VIDEO
(8 august 2017)
531 vizualizări
Dan Bălan, desemnat cel mai bun interpret la premiile Music Box din Rusia
(23 noiembrie 2013)
195 vizualizări
Nu rata concertul lui Pavel Stratan din Yell Wolf Pub
(4 februarie 2015)
427 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























