Celebrul actor american Chuck Norris împlineşte astăzi 75 de ani. Cunoscut pentru rolurile din filmele de acţiune, Carlos Ray Norris s-a născut în orăşelul Ryan din statul american Oklahoma.

El a devenit cunoscut ca actor de arte marţiale după ce a jucat alături de Bruce Lee în pelicula „Intrarea Dragonului”. De asemenea, a deţinut rolul principal în serialul „Walker, poliţist texan”, între 1993 şi 2001.

Chiar şi la această vârstă, Chuch Norris nu renunţă la proiectele cinematografice. Anul acesta lucrează la filmul „The Finisher”. 

Din motive evidente pentru cine a văzut măcar un film cu Chuck Norris, au apărut multe glume pe seama sa. În timpul unei emisiuni la care a participat în SUA, moderatorul i-a spus câteva. Din fericire, Chuck Norris a avut atunci simţul umorului la el…

Iată câteva dintre cele mai reuşite bancuri cu Chuck Norris:

Chuck Norris a aruncat odată un bumerang care nu s-a mai întors.

Chuck Norris era pe moarte. Şi moartea i-a zis să se dea jos.

Chuck Norris nu poartă ceas. El decide cât e ceasul.

De ce doarme Chuck Norris cu lumina aprinsă? Nu pentru ca îi e teamă de întuneric, ci pentru că întunericului îi e frică de el.

Nu există lesbiene. Doar femei care nu l-au cunoscut încă pe Chuck Norris.

Chuck Norris a fost deja pe Marte, de aceea acolo nu există viaţă.

Chuck Norris a reuşit să numere până la infinit. De două ori.

Tu trăieşti pentru că te-a lăsat Chuck Norris în viaţă.

Chuck Norris a trântit o uşă rotativă.

Când Isus mergea pe apă, Chuck Norris înota prin pământ.