Curtea Internaţională de Justiţie avertizează Rusia, printr-un comunicat transmis marţi seară, că este acuzată de genocid şi îi cere să se supună eventualelor ordonanţe ale Curţii, care este principalul organ judiciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Rusia face parte din Consiliul de Securitate al ONU, dar există mai multe voci care cer eliminarea acesteia din structură după ce a declanşat războiul sângeros împotriva Ucrainei, în 24 februarie.
Curtea anunţă autorităţile ruse că Ucraina (care a primit o copie a înştiinţării Curţii ONU) a deschis speţa în 26 februarie, iar Rusia este obligată să ”acţioneze astfel încât orice ordonanţă a Curţii să poată avea efectele scontate”, se arată în comunicat.
Primele audieri în acest dosar în care Rusia este acuzată de genocid vor avea loc în 7 şi 8 martie, transmite agenţia Asociated Press.
Sursa: www.g4media.ro