Unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români din toate timpurile, Toma Caragiu, s-a născut la 21 august 1925, în localitatea Hrupisti din Grecia. Provine dintr-o familie de aromâni - tatăl, Nico Caragiu, iar mama, Atena Papastere Caragiu, originară din satul grecesc Aetomilitsa.

Primii ani ai copilăriei i-a petrecut în localitatea natală, iar în aprilie 1928 a venit în România împreună cu familia şi s-au stabilit în Ploieşti, unde Toma Caragiu a urmat ciclul gimnazial la Liceul "Sfinţii Petru şi Pavel". A fost ales pentru trupa de teatru a liceului. A absolvit cursurile liceale în 1945 şi s-a înscris la Facultatea de Drept, dar curând a abandonat cursurile şi s-a înscris la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică Bucureşti, clasa Victor Ion Popa, potrivit site-ului www.cinemagia.ro.

Debutul a avut loc în 1948, pe scena Studioului Teatrului Naţional din Piaţa Amzei, când era student în anul III, cu rolul unui scutier din ''Toreadorul din Olmado'', în regia maestrului Ion Sahighian. La 1 mai 1948, a fost angajat ca membru al Teatrului Naţional, iar în 1949 a absolvit Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică.

La 1 aprilie 1951, s-a angajat la Teatrul de Stat din Constanţa, unde a jucat rolul Rică Venturiano în piesa ''O noapte furtunoasă''. În 1953, la vârsta de 28 de ani, a fost numit director al Teatrului de Stat din Ploieşti, funcţie pe care o va deţine timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieşteană 34 de roluri, conform site-ului www. biografii.famouswhy.ro.

În 1965, a fost invitat de Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra din Bucureşti. Dintre numeroasele roluri în teatru amintim: Truffaldino — ''Slugă la doi stăpâni'' de Carlo Goldoni; Figaro — ''Nunta lui Figaro'' de Beaumarchais; Ianke — ''Take, Ianke şi Cadâr'' de Victor Ion Popa; Pampon — ''D'ale carnavalului'' de I.L. Caragiale, ; Bertoldo — ''Bertoldo la curte'' de Leunid Rahmaninov; Mackie Sis — ''Opera de trei parale'' de Bertolt Brecht; Tipătescu — ''O scrisoare pierdută'' de I.L. Caragiale; Primarul — ''Revizorul'' de Gogol; Ion — ''Puterea şi adevărul'' de Titus Popovici; James Tyrone — ''Lungul drum al zilei către noapte'' de Eugene O'Neill.

A jucat în 39 de filme, printre care ''Vremea zăpezilor'', ''Şeful sectorului suflete'', ''Subteranul'', ''Răpirea fecioarelor'', ''Răzbunarea haiducilor'', ''Haiducii lui Şaptecai'', ''Zestrea Domniţei Ralu'', ''Săptămâna nebunilor'', ''Facerea lumii'', ''Bariera'', ''Ciprian Porumbescu'', ''Operaţiunea Monstrul", ''Serenada pentru etajul XII'', ''Buzduganul cu trei peceţi'', ''Marele singuratic'', ''Nufărul roşu'', ''Vara romantică'', ''Poveste sentimentală'', ''Străzile au amintiri'', ''Procesul alb'', ''Brigada Diverse intră în acţiune'', ''Brigada Diverse în alertă!'', ''B.D. la munte şi la mare'', ''Trei scrisori secrete'', ''Actorul şi sălbaticii'', ''Mastodontul'', ''Premiera'', ''Tufă de Veneţia'', ''Gloria nu cântă''.

A avut zeci de înregistrări în emisiuni radio sau la televiziune, fiind celebre monologurile sale, dar şi scenetele în care avea parteneri alţi actori celebri, în emisiuni de divertisment tv.

A fost căsătorit de două ori şi a avut o fiică adoptată.

A murit în urma tragicului cutremur din 4 martie 1977, împreună cu prietenul său, regizorul Alexandru Bocăneţ. Cei doi sărbătoreau finalizarea filmului ''Gloria nu cântă'', regizat de Bocăneţ, în care maestrul Toma Caragiu juca rolul principal şi se aflau în locuinţa actorului din blocul Continental, care s-a prăbuşit la cutremurul din 1977. A fost înmormântat la cimitirul Bellu din Capitală.

În cinstea lui, teatrul din Ploieşti a fost numit Teatrul ''Toma Caragiu'', strada pe care se află clădirea teatrului poartă acelaşi nume, iar în centrul oraşului se află un bust al actorului.

SURSA: AGERPRES.RO