Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2014 a fost acordat scriitorului francez Patrick Modiano, "pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înţeles destine umane şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie", a precizat Comitetul Nobel.
În 2013, premiul Nobel pentru literatură a fost atribuit scriitoarei Alice Munro (Canada), considerată un maestru al prozei scurte contemporane.
Sezonul Nobel din 2014 a debutat luni, când cercetătorii John O'Keefe, May-Britt Moser şi Edvard I. Moser au fost recompensaţi cu premiul pentru medicină, pentru descoperirea celulelor care alcătuiesc sistemul de poziţionare din creier, supranumit "GPS-ul intern".
Marţi, cercetătorii japonezi Isamu Akasaki şi Hiroshi Amano şi american de origine japoneză Shuji Nakamura au câştigat premiul Nobel pentru fizică, pentru inventarea diodelor electroluminiscente (LED) cu lumină albastră.
Miercuri, premiul Nobel pentru chimie a fost decernat cercetătorilor americani Eric Betzig şi William E. Moerner şi cercetătorului german de origine română Stefan W. Hell, pentru dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie.
Câştigătorul premiului Nobel pentru pace - singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel - va fi anunţat vineri.
Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 13 octombrie.
Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.
Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.
Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.